Procurorii suedezi au pus vineri sub acuzare doi frați pentru spionaj în favoarea Rusiei, afirmând că presupusa infracțiune ar putea fi în detrimentul securității țării, relatează Reuters.
Bărbații, în vârstă de 42 și 35 de ani, au fost reținuți de anul trecut și au negat anterior toate acuzațiile. Avocatul lor nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii.
„Suspiciunea se referă la o infracțiuni grave îndreptată împotriva sistemului de informații și de securitate al Suediei. Infracțiunea este gravă, deoarece se referă la circumstanțe de importanță majoră”, a precizat Parchetul suedez într-un comunicat.
Cei doi bărbați sunt suspectați că au furnizat agenției ruse de informații GRU informații clasificate timp de un deceniu, începând din 2011. Unul dintre frați a lucrat pentru securitatea suedeză și pentru forțele armate în această perioadă, potrivit documentelor judiciare.
„Informațiile care au fost obținute, transmise și divulgate ar putea, în mâinile unei puteri străine, să ducă la prejudicierea securității Suediei”, a precizat Parchetul. Cele mai multe părți ale anchetei penale sunt confidențiale, a precizat instituția