Home » D:News » Foștii angajați ai Vaticanului cer despăgubiri. Ce motive au și ce sumă pretind?

Foștii angajați ai Vaticanului cer despăgubiri. Ce motive au și ce sumă pretind?

Foștii angajați ai Vaticanului cer despăgubiri. Ce motive au și ce sumă pretind?
Foto: Profimedia
Publicat: 11.11.2022

Doi foști angajați ai Vaticanului cer despăgubiri în valoare de peste 9 milioane de euro susținând că au fost concediați deoarece au descoperit nereguli financiare.

Primul auditor general al Vaticanului și adjunctul său, care au fost numiți în 2015 și concediați doi ani mai târziu, au dat în judecată Sfântul Scaun și cer daune de 9,3 milioane de euro, susținând că au fost concediați după ce au descoperit nereguli financiare, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat joi că nu are niciun comentariu cu privire la acest demers, început săptămâna trecută la procuratura Vaticanului de către avocații lui Libero Milone și Ferruccio Panicco.

Ce au descoperit foștii angajați ai Vaticanului?

Milone, în vârstă de 74 de ani, fost președinte și director general al Deloitte în Italia, a fost numit de Papa Francisc în 2015 ca parte a unui efort de a curăța finanțele Vaticanului și de a ridica procedurile contabile la standardele internaționale de responsabilitate și transparență.

El a fost somat să demisioneze în 2017 de cardinalul arhiepiscop Angelo Becciu, care era atunci numărul doi în Secretariatul de Stat al Vaticanului. Becciu a declarat pentru Reuters în 2017 că Milone „a mers împotriva tuturor regulilor și spiona viața privată a superiorilor și a personalului său, inclusiv a mea”.

Acuzații neagă abaterile

„Am făcut ceea ce trebuie, nu am spionat niciodată, am fost cinstiți, am făcut ceea ce trebuia să facem, dar, din păcate, ceea ce a trebuit să facem a fost foarte jenant”, a spus Milone în cadrul unui briefing la birourile avocaților săi din Roma.

Papa Francisc l-a demis pe Becciu în 2020. În prezent, Becciu este unul dintre cei 10 acuzați într-un proces la Vatican pentru corupție și deturnare de fonduri, legate de achiziționarea unei clădiri din Londra. Toți acuzații neagă orice abatere.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?