Iranul a recunoscut că a livrat drone Rusiei, înainte de izbucnirea războiului în Ucraina
Iranul a recunoscut, pentru prima dată, că a livrat drone Moscovei, dar a precizat că acestea au fost trimise înainte de războiul din Ucraina, unde Rusia a folosit drone pentru a viza centrale electrice şi infrastructura civilă.
În cel mai detaliat răspuns al Iranului de până acum cu privire la drone, Amirabdollahian a negat că Teheranul continuă să furnizeze drone Moscovei.
„Acest tam-tam făcut de unele ţări occidentale că Iranul a furnizat rachete şi drone Rusiei pentru a ajuta la războiul din Ucraina – partea cu rachetele este complet greşită”, a declarat acesta, citat de agenţia oficială de ştiri IRNA.
„Partea cu dronele este adevărată şi am furnizat Rusiei un număr mic de drone cu câteva luni înainte de războiul din Ucraina” a spus el.
Ucraina a raportat o creştere a numărului de atacuri cu drone
În ultimele săptămâni, Ucraina a raportat o creştere a numărului de atacuri cu drone asupra infrastructurii civile, vizând în special centrale electrice şi baraje, cu ajutorul dronelor Shahed-136 de fabricaţie iraniană. Rusia neagă că forţele sale au folosit drone iraniene pentru a ataca Ucraina, potrivit Reuters.
Luna trecută, doi oficiali iranieni de rang înalt şi doi diplomaţi iranieni au declarat că Iranul a promis să furnizeze Rusiei rachete sol-sol, pe lângă mai multe drone.
Agenţia oficială de ştiri IRNA l-a citat pe Amirabdollahian spunând că Teheranul şi Kievul au convenit să discute acuzaţiile privind utilizarea dronelor iraniene în Ucraina în urmă cu două săptămâni, dar ucrainenii nu s-au prezentat la întâlnirea convenită.
„Am convenit cu ministrul de externe al Ucrainei să ne furnizeze documentele pe care le deţin, potrivit cărora Rusia a folosit drone iraniene în Ucraina”, a declarat Amirabdollahian, dar delegaţia ucraineană s-a retras în ultimul moment de la întâlnirea planificată.
Uniunea Europeană a impus noi sancţiuni Iranului
Ministerul ucrainean de Externe nu a răspuns solicitării de a oferi comentarii.
Ministrul iranian de Externe a repetat că Teheranul „nu va rămâne indiferent” dacă se va dovedi că Rusia a folosit drone iraniene în războiul împotriva Ucrainei.
Luna trecută, Uniunea Europeană a convenit noi sancţiuni împotriva Iranului din cauza livrărilor de drone către Rusia, iar Marea Britanie a impus sancţiuni împotriva a trei personalităţi militare iraniene şi a unui producător de apărare pentru că au furnizat Rusiei drone pentru a ataca ţinte civile şi de infrastructură în Ucraina.