Autoritățile din Spania au ordonat exhumarea corpului unui general franchist despre care se crede că a ordonat executarea poetului Federico Garcia Lorca în 1936, la începutul războiului civil spaniol.
Autoritățile bisericești, acționând la ordinul guvernului au scos din cavou trupul lui Gonzalo Queipo de Llano, care a comandat Armata de Sud a naționaliștilor în perioada 1936-1937. Exhumarea avut loc recent la bazilica Macarena din Sevilla.
Imagini de la procesul de exhumare arată cum trupul lui Queipo este scos din biserică într-o dubă, în timp ce membrii familiei strigă „Trăiască Queipo!”. Câțiva activiști care cereau dreptate pentru victimele regimului lui Franco s-au adunat și ei în fața bisericii.
Rămășițele adjunctului său, Francisco Bohorquez Vecina, care a fost înmormântat în altarul bisericii, au fost și ele exhumate.
Exhumările sunt primele făcute în baza unei legi adoptate luna trecută care vizează, printre altele, moștenirea dictaturii generalului Francisco Franco din perioada 1939-1975 și cei trei ani de război civil care au precedat-o. Noua lege anulează toate condamnările pentru convingeri politice și religioase sau orientare sexuală. De asemenea, ea permite statului să promoveze căutarea și exhumarea victimelor îngropate în gropi comune, sarcini de care se ocupau anterior organizațiile.
Totodată, acestea sunt primele exhumări de când Franco a fost scos din bazilica pe care și-a construit-o în afara Madridului, în 2019.
„Nu putem avea niciun loc care să servească drept omagiu ucigașilor”, a declarat ministrul Felix Bolaños, numindu-i pe Queipo de Llano și Bohorquez drept responsabili de execuțiile a 45.000 de spanioli.
Moștenirea dictaturii lui Franco continuă să divizeze Spania la mai bine de 40 de ani de la moartea acestuia și de la restabilirea democrației. Susținătorii lui Franco spun că au fost comise atrocități de ambele părți în timpul războiului civil.
Nu există dovezi scrise ale execuției lui Garcia Lorca, dar Ian Gibson, autorul unei biografii a lui Queipo de Llano, citează un operator de telefon care a declarat că acesta a ordonat personal plutonului de execuție să îi dea poetului „cafea, multă cafea”, un cuvânt de cod pentru execuție.
Garcia Lorca a fost un poet și dramaturg de renume internațional ale cărui lucrări includ piesa „Nunta sângelui”, „Balade țigănești” și „Poet la New York”.