Tokyo a început să elibereze certificate de parteneriat pentru cuplurile de același sex
Autoritățile din Tokyo au început să elibereze certificate de parteneriat pentru cuplurile de același sex care le oferă deținătorilor o serie de drepturi în raport cu instituțiile orașului, potrivit BBC.
Tokyo a început să implementeze un sistem de certificate de parteneriat pentru cuplurile de același sex permițându-le pentru prima dată să fie tratate drept cupluri căsătorite. Totuși, documentul poate fi folosit doar în anumite servicii publice și nu oferă toate drepturile pe care le au persoanele căsătorite în mod tradițional.
Schema care se aplică în zona metropolitană din Tokyo a fost stabilită pentru prima dată într-unul dintre districtele sale în 2015, extinzându-se de atunci la alte nouă districte și șase orașe din vestul ariei metropolitane, potrivit portalului Asahi Sinbun. Acum, noua schemă se extinde în toate zonele orașului cu 14 milioane de locuitori.
Singura țară din G7 care nu recunoaște uniunile între persoane de același sex
Certificatele de parteneriat care au fost introduse și în alte opt prefecturi din Japonia, permit cuplurilor de același sex să fie tratate la fel ca persoanele căsătorite tradițional atunci când vine vorba de locuințe, medicamente și asistență socială. Totuși, certificatul nu ajută în probleme precum adopția, moștenirea și vizele de soț/soție, potrivit BBC.
În prezent, Japonia este singura țară din grupul G7 al națiunilor dezvoltate care nu recunoaște uniunile între persoane de același sex. Cu toate acestea, sondaje recente sugerează că majoritatea japonezilor sprijină căsătoriile gay. Potrivit unui sondaj realizat în 2021 de postul public de televiziune japonez NHK, 57% dintre cetățeni s-au declarat în favoarea lor, în timp ce doar 37% s-au declarat împotrivă.
În ciuda acestui sprijin larg răspândit, un tribunal districtual din Osaka a decis la începutul anului că interdicția existentă privind căsătoriile între persoane de același sex este constituțională. Apoi, în octombrie, Noboru Watanabe – un reprezentant al Partidului Liberal Democrat aflat la putere, a calificat căsătoria între persoane de același sex drept „dezgustătoare”. Comentariile politicianului au fost criticate pe scară largă.