Home » D:News » China a îndemnat Occidentul şi Rusia să reia negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina

China a îndemnat Occidentul şi Rusia să reia negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina

China a îndemnat Occidentul şi Rusia să reia negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 31.10.2022

Administraţia Chinei a îndemnat recent Occidentul şi Rusia să reia negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina, Beijingul afirmând că Moscova a semnalat intenţia de a dialoga.

„Rusia a exprimat voinţa de a dialoga cu Ucraina şi cu Statele Unite şi de a relua negocierile, un lucru pe care China îl percepe favorabil”, a declarat vineri Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, conform publicaţiei italiene Il Sole 24 Ore. Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a discutat joi, prin telefon, cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

„Aşteptăm ca toate părţile interesate să intensifice eforturile diplomatice şi să se îndrepte spre reducerea şi chiar soluţionarea crizei cât mai curând, prin canale diplomatice şi prin negocieri”, a subliniat Wang Wenbin.

China a îmbunătăţit relaţiile cu Rusia în ultimii ani

China, care a îmbunătăţit relaţiile cu Rusia în ultimii ani, a evitat să condamne invazia militară rusă în Ucraina, dar a evidenţiat importanţa respectării suveranităţii tuturor naţiunilor.

Rusia a semnalat recent că obiectivele intervenţiei militare în Ucraina ar putea fi obţinute prin negocieri. Însă armata rusă a intensificat bombardamentele asupra Ucrainei în ultimele săptămâni şi a anexat unilateral regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Administraţia de la Kiev a transmis că nu va relua negocierile până nu există perspectiva retragerii trupelor ruse.

Casa Albă a anunţat joi că preşedintele SUA, Joseph Biden, nu intenţionează, în acest moment, să aibă vreo întrevedere bilaterală cu omologul său rus, Vladimir Putin, la summitul Grupului naţiunilor puternic dezvoltate şi emergente (G20). „Preşedintele Biden a spus că nu are nicio intenţie de a se aşeza la discuţii cu Vladimir Putin, acesta este punctul în care suntem acum”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru strategii de comunicare al Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe.

Joe Biden nu a exclus posibilitatea unei întrevederi cu Vladimir Putin

La începutul lunii octombrie, Biden nu a exclus posibilitatea unei întrevederi cu Vladimir Putin la summitul Grupului G20, programat în Bali, Indonezia, pe 15-16 noiembrie. „Rămâne de văzut”, a răspuns preşedintele SUA unei întrebări privind o astfel de întâlnire. Liderul de la Casa Albă a declarat că s-ar întâlni cu Vladimir Putin pentru a discuta despre eliberarea jucătoarei de baschet americane Brittney Griner, precizând însă că nu ar vorbi fără lideri din Ucraina despre oprirea războiului.

Pe 14 octombrie, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat că nu vede „necesitatea” organizării unei întrevederi cu Biden, argumentând că deocamdată nu există negocieri pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, deşi Kremlinul semnalase dorinţa unei întâlniri.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai grav dezastru natural din Coreea de Sud
Cel mai grav dezastru natural din Coreea de Sud
Semne de revenire pentru Bitcoin și Ethereum. Care este sfatul pentru investitori?
Semne de revenire pentru Bitcoin și Ethereum. Care este sfatul pentru investitori?
Modul în care psihopații procesează durerea ar putea explica lipsa lor de empatie
Modul în care psihopații procesează durerea ar putea explica lipsa lor de empatie
Ultimii ani din viața lui Mihail Kogălniceanu: „Contrastul dintre vioiciunea duhului și prăbușirea trupului era jenant”
Ultimii ani din viața lui Mihail Kogălniceanu: „Contrastul dintre vioiciunea duhului și prăbușirea trupului era jenant”
„Micile puncte roșii” din Universul timpuriu ar putea fi găuri negre care funcționează la putere maximă
„Micile puncte roșii” din Universul timpuriu ar putea fi găuri negre care funcționează la putere maximă
Project Blue Beam, teoria conspirației sau plan ascuns de manipulare a maselor?
Project Blue Beam, teoria conspirației sau plan ascuns de manipulare a maselor?
Pentru prima dată, astronomii au reușit să observe aurorele planetei Neptun
Pentru prima dată, astronomii au reușit să observe aurorele planetei Neptun
Muzeul Internațional de Criptozoologie
Muzeul Internațional de Criptozoologie
O revedere mai mult decât tensionată: Regele Carol al II-lea își vede fiul, Mihai, după cinci ani de exil
O revedere mai mult decât tensionată: Regele Carol al II-lea își vede fiul, Mihai, după cinci ani de exil
“Conspirații” cu gen. Emil Străinu începe joi, 27 martie, de la 22:00, LIVE pe CANCAN
“Conspirații” cu gen. Emil Străinu începe joi, 27 martie, de la 22:00, LIVE pe CANCAN
Dev Patel, de la Starul din Slumdog Millionaire la Activistul pentru Diversitate
Dev Patel, de la Starul din Slumdog Millionaire la Activistul pentru Diversitate
Cum „Spintecătorul Roșu” a sfâșiat 52 de vieți în URSS-ul anilor ’70-’90, în timp ce autoritățile căutau un „monstru inexistent”
Cum „Spintecătorul Roșu” a sfâșiat 52 de vieți în URSS-ul anilor ’70-’90, în timp ce autoritățile căutau ...
Experții explică diferența dintre alunițe și pistrui
Experții explică diferența dintre alunițe și pistrui
Câștigurile femeilor scad cu 10% la patru ani de la diagnosticarea menopauzei
Câștigurile femeilor scad cu 10% la patru ani de la diagnosticarea menopauzei
Test de cultură generală. De ce a renunțat Charles Darwin la facultatea de medicină?
Test de cultură generală. De ce a renunțat Charles Darwin la facultatea de medicină?
Telescopul ALMA a detectat o activitate extremă la cea mai apropiată stea de Pământ după Soare
Telescopul ALMA a detectat o activitate extremă la cea mai apropiată stea de Pământ după Soare
Rivalul chinez al Tesla a avut venituri mai mari în 2024
Rivalul chinez al Tesla a avut venituri mai mari în 2024
OpenAI anunță îmbunătățiri la asistentul vocal ChatGPT
OpenAI anunță îmbunătățiri la asistentul vocal ChatGPT