Câți români s-au simțit afectați de secetă și de caniculă?
Schimbările climatice sunt o realitate, iar românii conștientizează tot mai mult efectele negative generate de acestea.
Conform celui mai nou studiu sociologic realizat de UNSAR, într-un clasament al amenințărilor legate de schimbările climatice, majoritatea românilor consideră că cel mai mult au fost afectați de valurile de căldură (39% dintre respondenți), secetă (34%), furtuni violente (8%), inundații (4%) și de incendiile de vegetație (3%).
De altfel, valurile de căldură și seceta au înregistrat cea mai importantă dinamică din punctul de vedere al efectelor negative percepute de populație, față de rezultatele studiului de anul trecut – fiind înregistrată o creștere cu 19% în cazul amenințării valurilor de căldură, spre exemplu. Prin urmare, identificarea și apelarea la soluții de prevenție și protecție împotriva acestor riscuri devine o necesitate.
Au fost românii afectați de secetă și de caniculă?
“Românii continuă să fie conștienți cu privire la efectele schimbărilor climatice. Ne dorim ca societatea și economia să fie cât mai bine pregătite în fața riscurilor precum catastrofele naturale – care de multe ori sunt amplificate de schimbările climatice. În acest context, asigurările joacă un rol esențial în protecția financiară a oamenilor și a companiilor”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General al UNSAR.
Conform aceleiași cercetări sociologice, principalele măsuri luate de cetățeni pentru a diminua impactul schimbărilor climatice, atât din punct de vedere financiar, cât și pentru a proteja mediul înconjurător sunt: utilizarea de becuri eficiente energetic (89%), colectarea selectivă a deșeurilor (82%), reciclarea materialelor reutilizabile (80%) sau utilizarea ambalajelor și a pungilor biodegradabile (79%).
Ce măsuri au luat românii?
Și achiziția de electrocasnice cu consum redus de energie se află printre măsurile menționate, dar proporția celor care declară că au luat o astfel de măsură pentru a diminua impactul negativ al schimbărilor climatice este în scădere față de 2021 (73% în 2022, față de 82% în 2021).