O femeie din SUA își acuză tatăl că a fost un criminal în serie și ar fi ucis între 50 și 70 de femei, majoritatea prostituate.
O anchetă a început în Iowa după ce o femeie a povestit poliției cum tatăl ei era un criminal în serie, autor a 70 de crime.
Lucy Studey a declarat că tatăl ei, Donald Dean Studey, care a murit în 2013 la vârsta de 75 de ani, ar fi ucis între 50 și 70 de femei pe parcursul a trei decenii. Bărbatul ar fi cerut ajutor ei și al fraților ei pentru a îndepărta cadavrele victimelor de pe proprietatea lor.
„Știu”, a declarat Lucy pentru Newsweek, „unde sunt îngropate cadavrele”.
Șeriful comitatului, Kevin Aistrope, a folosit câini dresați să găsească cadavrele prin localizarea unei zone.
Este posibil, spun anchetatorii, ca sub pământ să existe cadavre descompuse.
Femeia a povestit că tatăl ei aborda mai ales prostituate, le ducea la el acasă, unde erau apoi bătute și ucise.