TikTok neagă că este folosit pentru a-i „spiona” pe americani

22 10. 2022, 00:00
Foto: Pixabay

TikTok respinge acuzațiile dintr-un raport potrivit căruia o echipă cu sediul în China de la compania mamă ByteDance a plănuit să folosească aplicația pentru a urmări locurile în care se află cetățenii americani.

Gigantul rețelelor de socializare a anunțat pe Twitter că nu a fost niciodată folosit pentru a „ținti” guvernul american, activiști, personalități publice sau jurnaliști, potrivit BBC. De asemenea, firma susține că nu colectează date precise de localizare de la utilizatorii americani. Aceasta a răspuns la un raport publicat de Forbes potrivit căruia datele ar fi fost accesate fără știrea sau consimțământul utilizatorilor.

Revista americană de afaceri, care a citat documente, a relatat că ByteDance ar fi demarat un proiect de monitorizare pentru a investiga comportamentul necorespunzător al actualilor și foștilor angajați. Publicația a arătat că proiectul, condus de o echipă cu sediul la Beijing, ar fi planificat să colecteze date de localizare de la un cetățean american în cel puțin două ocazii. Raportul a mai arătat că nu este clar dacă datele cetățenilor americani au fost colectate vreodată, dar că a existat un plan de a obține date de localizare de la dispozitivele utilizatorilor americani.

TikTok neagă acuzațiile de așa-zis „spionaj”

Într-o serie de răspunsuri pe Twitter, echipa de comunicare a TikTok a declarat că raportul nu a avut „nici rigoare, nici integritate jurnalistică”.

„Forbes a ales să nu includă partea din declarația noastră care a infirmat fezabilitatea afirmației sale de bază: TikTok nu colectează informații precise de localizare GPS de la utilizatorii din SUA, ceea ce înseamnă că TikTok nu ar putea monitoriza utilizatorii din SUA în modul sugerat în articol”, susțin cei de la TokTok.

„Suntem încrezători în sursele noastre și ne susținem reportajul”, au răspuns cei de la Forbes la solicitarea BBC.

TikTok este o platformă controversată

În 2020, o comisie de securitate națională din SUA a ordonat ByteDance să vândă afacerea americană a TikTok, din cauza îngrijorărilor că datele utilizatorilor ar putea fi transmise guvernului chinez. TikTok a declarat că a mutat informațiile utilizatorilor americani către serverele de la Oracle, cu sediul în Austin, în luna iunie a acestui an, pentru a rezolva unele probleme de reglementare.

Între timp, TikTok se confruntă cu o amendă de 27 de milioane de lire sterline în Marea Britanie, pentru că nu a reușit să protejeze confidențialitatea copiilor care folosesc platforma. Luna trecută, Biroul Comisarului pentru Informații din Marea Britanie a constatat că este posibil ca platforma de partajare de videoclipuri să fi prelucrat datele unor minori de 13 ani fără consimțământul corespunzător. Organismul de supraveghere a precizat că încălcarea a avut loc pe parcursul a mai mult de doi ani. Tiktok a contestat concluziile și a spus că acestea sunt „provizorii”.

TikTok este aplicația de socializare cu cea mai rapidă creștere din lume și a fost descărcată de peste 3,9 miliarde de ori.