UNTOLD și Neversea vor să organizeze cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală
UNTOLD Universe aduce magia sărbătorilor de iarnă în București. Organizatorii festivalurilor Neversea și UNTOLD pregătesc, în colaborare cu Primăria Sectorului 6, în parcul Drumul Taberei, cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală.
Timp de o lună, vizitatorii se vor putea bucura de o experiență unică, ce îmbină magia din festival cu spiritul sărbătorilor de iarnă, anunță organizatorii UNTOLD și Neversea.
UNTOLD Universe aduce magia sărbătorilor de iarnă în București.
Cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală
Organizatorii celor mai mari festivaluri din țară pregătesc, în colaborare cu Primăria Sectorului 6, în parcul Drumul Taberei, cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală.
„În perioada 25 noiembrie – 27 decembrie, parcul se va trasforma într-un loc de poveste, ideal pentru momentele unice trăite alături de prieteni și familie și va oferi o experiență magică, în spiritul sărbătorilor de iarnă. Pe lângă activitățile tradiționale de Crăciun, organizatorii pregătesc workshop-uri și ateliere pentru copii și adulți, spectacole de lumini, activități și experiențe magice în premieră pentru București, care vor întreține spiritul sărbătorilor”, spun organizatorii.
Cel mai îndrăgit și vizitat loc dedicat sărbătorilor
Reprezentanții Primăriei spun că anul acesta, prin colaborarea cu organizatorii UNTOLD, parcul tematic din Drumul Taberei va deveni cel mai îndrăgit și vizitat loc dedicat sărbătorilor, din țară.
Proiectul este organizat de grupul UNTOLD Universe și este finanțat în totalitate din fonduri private.
Târgul de Crăciun va activa în Parcul Drumul Taberei, în baza unui contract de închiriere de spațiu semnat cu Primăria Sectorului 6.
Accesul va fi gratuit, iar programul complet urmează să fie publicat în perioada următoare.