Home » D:News » Arabia Saudită este suspectată că a făcut presiuni asupra unor state pentru a susţine decizia reducerii producţiei de petrol

Arabia Saudită este suspectată că a făcut presiuni asupra unor state pentru a susţine decizia reducerii producţiei de petrol

Arabia Saudită este suspectată că a făcut presiuni asupra unor state pentru a susţine decizia reducerii producţiei de petrol
Foto: Pexels
Publicat: 21.10.2022

Arabia Saudită a exercitat presiuni asupra unor naţiuni arabe pentru a anunţa susţinerea publică a deciziei grupului OPEC+ de reducere a producţiei de petrol, pe fondul tensiunilor cu Statele Unite, afirmă un fost oficial american şi un oficial dintr-un stat arab, citaţi de site-ul Axios.com.

Conform oficialilor citaţi, Arabia Saudită le-a cerut mai multor state arabe să anunţe că decizia de reducere a producţiei de petrol, contestată de Statele Unite, a fost luată din cauze asociate condiţiilor de pe pieţele internaţionale, nefiind politică.

Irakul, Kuwaitul, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Omanul, Sudanul, Marocul şi Egiptul au emis comunicate prin care au exprimat susţinere pentru decizia grupului OPEC+ de reducere a producţiei de petrol. Şi Iordania a anunţat că susţine decizia, dar a cerut dialog direct între Statele Unite şi Arabia Saudită pentru depăşirea crizei.

Scopul campaniei Arabiei Saudite probabil este de a evita izolarea de către Statele Unite.

Arabia Saudită este suspectată că forțează statele să susțină reducerea producției de petrol

Grupul OPEC+ a decis, în urmă cu două săptămâni, reducerea semnificativă a producţiei de petrol, ceea ce va conduce la diminuarea aprovizionării pe o piaţă tensionată deja, în pofida solicitărilor Washingtonului, care a criticat decizia.

Arabia Saudită, liderul de facto al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunţat că reducerea cu două milioane de barili pe zi a producţiei de petrol, reprezentând 2% din volumul mondial, este necesară pentru a răspunde majorărilor dobânzilor de referinţă în Occident şi scăderii activităţilor economice. Riyadul a respins o cerere a Washingtonului de a amâna cu o lună decizia diminuării producţiei de petrol.

Ce reacție a avut președintele SUA?

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a început reevaluarea relaţiilor cu Arabia Saudită ca reacţie la decizia OPEC+ de a reduce producţia de petrol, considerată o manevră care consolidează poziţia Rusiei şi riscă să conducă la majorarea preţurilor la carburanţi în SUA. „Cred că preşedintele a fost foarte clar că aceasta este o relaţie pe care trebuie să continuăm să o reevaluăm, pe care trebuie să o revizuim. Şi, categoric, în contextul deciziei OPEC, cred că preşedintele face acest lucru”, a afirmat săptămâna trecută John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.

Oficialul american s-a declarat deschis acţiunilor de retorsiune propuse de lideri democraţi din Congresul SUA împotriva Arabiei Saudite. „În mod evident, preşedintele este dezamăgit de hotărârea OPEC şi intenţionează să colaboreze cu membrii Congresului pentru a analiza cum trebuie să decurgă relaţia corectă cu Arabia Saudită”, a subliniat John Kirby.
Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Misterul bărbatului cu piele de argint
Misterul bărbatului cu piele de argint
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...