Avariile de pe gazoductele Nord Stream au fost cauzate de explozii puternice, spune poliția din Copenhaga
Avariile de pe gazoductele Nord Stream au fost cauzate de „explozii puternice, a anunțat marți poliția din Copenhaga.
O anchetă privind avariile la cele două gazoducte Nord Stream din Marea Baltică arată că scurgerile au fost cauzate de „explozii puternice”, a stabilit Poliția daneză, potrivit Sky News.
Ancheta va continua fiind gestionată în comun de Poliția din Copenhaga și de Serviciul de Securitate și Informații din Danemarca.
Ce anume a provocat avariile de pe gazoductele Nord Stream?
„Este încă prea devreme pentru a spune ceva despre cadrul în care se va desfășura cooperarea internațională cu Suedia și Germania, deoarece depinde de mai mulți actori”, se arată într-un comunicat.
Ultimele informații au venit la o zi după ce anchetatorii germani au constatat că avariile au fost cauzate de sabotaj, o concluzie similară celei din Suedia. Cu toate acestea, ancheta Berlinului nu a putut lega în mod clar sabotajul de o singură sursă. Cea mai vehiculată variantă este că Rusia a fost în spatele exploziilor.
Explicații posibile
La sfârșitul lunii trecute, au fost localizate patru scurgeri pe gazoductele Nord Stream care merg din Rusia în Germania. Două dintre acestea se află în zona economică exclusivă a Suediei, iar celelalte în Danemarca.