Regiunea din Italia care rambursează biletele turiștilor

10 10. 2022, 09:30
Sursa foto: Pixabay

Există sate în Italia care vând case la prețul unei cești de cafea, locuri care îi plătesc pe oameni să se mute acolo, iar acum a apărut o regiune care îi plătește pe turiști să o viziteze. Există o singură capcană.

Friuli Venezia Giulia, aflat în nord-estul îndepărtat al Italiei, rambursează de sâmbătă vizitatorii care ajung acolo cu trenul, scrie CNN.

Mai mult, regiunea oferă un card de intrare gratuită la muzee, transport public gratuit și reduceri în alte locuri.

Singura „capcană” este că turistul trebuie să stea acolo cel puțin două nopți. În regiune se găsesc orașe antice de artă, munți, kilometri de podgorii și unele dintre cele mai bune plaje din Italia.

Autoritatea de turism din Italia va rambursa biletele de tren intern

Începând de sâmbătă și până pe 31 mai 2023, autoritatea locală de turism va rambursa biletele de tren intern ale călătorilor care sosesc în orașele Trieste și Udine, precum și în stațiunile de coastă Grado și Lignano Sabbiadore, în încercarea de a promova călătoriile.

Vizitatorii trebuie să rezerve un pachet care să includă cazare la un hotel care participă la inițiativă.

Trieste este unul dintre marile orașe din nordul Italiei, deși nu „se simte întotdeauna ca în Italia”. Anexat de Imperiul Austro-Ungar, care l-a transformat în principalul său port, a fost retrocedat Italiei abia după Primul Război Mondial. Acest lucru înseamnă că există o cultură a cafelei în stil vienez, cu zone întregi ale orașului construite de austrieci, dar și zone mai vechi și chiar vestigii romane.

Un oraș impunător, cu lucrări de Caravaggio și Tiepolo

Udine, care a făcut parte din imperiul venețian și apoi din cel austriac, este centrul culturii friulane locale. Este un oraș impunător, cu lucrări de Caravaggio și Tiepolo în castelul său transformat în muzeu și o catedrală care datează din secolul al XIII-lea.

Dintre cele două destinații de plajă, Grado este cunoscută ca „mama Veneției”, construită pe insule într-o lagună la aproximativ 75 de mile nord-est de La Serenissima. Lignano Sabbiadoro este una dintre cele mai bune stațiuni de plajă din Marea Adriatică, cu Terrazza a Mare, proiectată în 1969, un dig în formă de bulă care se înfige în mare.