Home » D:News » Cinci adolescenți din Hong Kong, condamnați în premieră pentru că au incitat la revoluție

Cinci adolescenți din Hong Kong, condamnați în premieră pentru că au incitat la revoluție

Cinci adolescenți din Hong Kong, condamnați în premieră pentru că au incitat la revoluție
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 10.10.2022

Cinci adolescenți din Hong Kong au fost condamnați la detenție într-o instituție corecțională pentru că au incitat la revoluție. Acesta este primul caz în care minorii sunt pedepsiți pentru că se împotrivesc regimului de la Beijing, potrivit Reuters.

Cinci adolescenți din Hong Kong care pledează pentru independența față de regimul chinezesc au fost condamnați sâmbătă de un judecător la trei ani de detenție într-o instituție corecțională, pentru că au îndemnat la o „revoluție armată”.

Cei cinci, dintre care unii erau minori cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani la momentul presupusei infracțiuni, au pledat vinovați de „incitare a altora la subminarea puterii de stat” prin intermediul unui grup numit „Returning Valiant”.

Sentințele pentru alți doi, cu vârste de 21 și 26 de ani, vor fi pronunțate la o dată ulterioară.

Detenție într-un centru pentru tineri, în loc de închisoare

Judecătorul Kwok Wai-kin a detaliat modul în care inculpații au pledat pentru o „revoluție sângeroasă” pentru a răsturna regimul chinezesc la chioșcurile de pe stradă, dar și pe Instagram și Facebook.

Kwok a calificat presupusa incitare ca fiind o infracțiune gravă, dar, cu toate acestea, a ținut cont de „vârsta și imaturitatea” lor, condamnându-i la detenție într-un centru pentru tineri, în loc de închisoare.

Durata șederii în centru a fost limitată la trei ani, dar poate fi redusă prin decizia autorităților penitenciare.

„Chiar dacă doar o singură persoană este incitată de aceștia, stabilitatea socială din Hong Kong și siguranța rezidenților pot fi grav puse în pericol. Nu există dovezi care să demonstreze în mod direct că cineva a fost incitat de inculpați să submineze puterea statului, dar acest risc real există”, a adăugat Kwok.

Legea folosită pentru a reprima libertățile fundamentale

În același dosar, procurorii au anunțat că poliția a confiscat steaguri, broșuri, pistoale cu aer comprimat, muniție și bastoane extensibile depozitate într-o clădire industrială.

Cel puțin 22 de persoane legate de grup au fost arestate anul trecut. Mai multe dintre ele se confruntă cu o acuzație separată de conspirație în vederea comiterii de acte de terorism, în conformitate cu legea privind securitatea.

Autoritățile de la Beijing și Hong Kong spun că legea securității a restabilit stabilitatea în centrul financiar după protestele masive antiguvernamentale și pro-democrație din 2019. Cu toate acestea, experții în domeniul drepturilor omului din cadrul Comitetului pentru drepturile omului al ONU au cerut abrogarea legii, pe fondul îngrijorărilor că este folosită pentru a reprima libertățile fundamentale.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?