Elon Musk a găsit soluţia pentru conflictul dintre Taiwan şi China

09 10. 2022, 03:00
Foto: Profimedia

Conflictul dintre Taiwan şi China ar putea fi rezolvat prin transformarea insulei într-o „zonă administrativă specială” similară cu Hong Kong-ul, crede Elon Musk. Musk a fost criticat săptămâna trecută după ce a sugerat Ucrainei să cedeze teritoriu Rusiei pentru a pune capăt războiului.

Elon Musk a sugerat că un conflict între China şi Taiwan ar fi greu de evitat, dar a recomandat ca insula să devină o „zonă de administrare specială” similară cu Hong Kong.

Taiwanul a afirmat de zeci de ani că este o ţară independentă, dar China susţine în schimb că Taiwanul este parte a Chinei şi speră să restabilească controlul, potrivit Insider.

„Recomandarea mea probabil că nu va face pe toată lumea fericită”

„Recomandarea mea (…) ar fi să găsim o zonă administrativă specială pentru Taiwan care să fie rezonabil de acceptabilă, probabil că nu va face pe toată lumea fericită”, a declarat Musk pentru Financial Times într-un interviu publicat recent. „Şi este posibil, şi cred că probabil, de fapt, că ar putea avea un aranjament care să fie mai indulgent decât Hong Kong.”

Hong Kong este o zonă administrativă specială care îşi gestionează propria politică, deşi China a luat măsuri drastice în ultimii ani, adoptând o lege privind securitatea naţională care pedepseşte cetăţenii pentru disidenţă faţă de Beijing.

Musk, care face multe afaceri cu China, a precizat că fabrica Tesla din Shanghai ar fi prinsă în mijlocul oricărui conflict între această ţară şi Taiwan. Cu toate acestea, el a fost reticent în a comenta tensiunile tot mai mari dintre SUA şi China.

Musk a prezentat un plan de pace pentru Ucraina şi Rusia

În acelaşi interviu, Elon Musk a declarat că China a fost supărată după ce a trimis serviciul de internet prin satelit Starlink al SpaceX în Ucraina pentru a ajuta ţara în timpul conflictului cu Rusia.

Musk şi-a atras recent critici pentru că a prezentat un plan de pace pentru Ucraina şi Rusia, care includea anexarea oficială a Crimeei de către Rusia.

Preşedintele Volodimir Zelenski l-a ironizat pe Musk cu un sondaj pe care scria „Care @elonmusk vă place mai mult?”, cu opţiunile „Unul care sprijină Ucraina” sau „Unul care sprijină Rusia”. Opţiunea Ucraina a învins Rusia cu 79% din voturi.