Un nou val de COVID-19 lovește Franța. „Trebuie neapărat să purtăm măști”
În fața celui de-al optulea val de COVID-19 care a lovit Franța, autoritățile sanitare nu exclud revenirea la purtarea obligatorie a măștilor, în special în mijloacele de transport în comun, potrivit CNews.
În timp ce un al optulea val al epidemiei de COVID-19 lovește Franța, Comitetul pentru monitorizarea și anticiparea riscurilor pentru sănătate, care a succedat Consiliului Științific a indicat că se studiază revenirea obligativității purtării măștilor în transporturi și spații închise.
„Trebuie neapărat să purtăm măști. Ne aflăm cu adevărat într-un val ascendent. Se recomandă în continuare purtarea foarte frecventă a măștilor, de îndată ce vă aflați într-un mediu în care nu se respectă distanța socială”, a declarat miercuri, la RMC, profesorul Brigitte Autran, președintele Covars.
45.390 de cazuri noi de COVID-19 în șapte zile
Intervievat recent în Matinale de CNEWS, Philippe Amouyel, profesor la Spitalul Universitar din Lille, a declarat că „este necesar să-i convingem pe francezi să poarte din nou masca, în special în transporturi și în locuri închise și slab ventilate, cu un număr relativ mare de persoane”.
Potrivit celor mai recente cifre ale Santé Publique France, țara a înregistrat 45.390 de cazuri noi în șapte zile, iar numărul internărilor în spitale a crescut cu 39,4% în aceeași perioadă.