Home » D:News » Cum ne-a schimbat pandemia personalitatea? Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu

Cum ne-a schimbat pandemia personalitatea? Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu

Cum ne-a schimbat pandemia personalitatea? Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 30.09.2022

Impactul pandemiei este posibil să fi fost atât de profund încât să fi modificat personalitatea oamenilor, potrivit unei cercetări. Adulții tineri au devenit mai predispuși la stres și mai morocănoși.

Până acum, psihologii nu au reușit să găsească o legătură între evenimentele stresante colective, precum cutremurele sau uraganele, și schimbarea personalității. Cu toate acestea, ceva legat de pierderile suferite sau pur și simplu de lunga izolare socială pare să fi avut un impact, notează The Guardian.

„Adulții mai tineri au devenit mai morocănoși și mai predispuși la stres, mai puțin cooperanți și mai puțin încrezători”, potrivit autorilor studiului, conduși de profesoara Angelina Sutin de la Florida State University College of Medicine.

Cercetătorii au evaluat personalitățile a peste 7.000 de persoane

Cercetătorii au evaluat personalitatea a 7.109 de persoane înscrise în studiul online Understanding America Study. Evaluarea s-a făcut în diferite momente, înainte și în timpul pandemiei. Participanții au participat la câte un test de personalitate utilizat pe scară largă care măsoară cinci trăsături – neuroticism, extraversiune, deschidere, agreabilitate și conștiinciozitate.

Participanții, cu vârste cuprinse între 18 și 109 ani, au participat la teste înainte de pandemie, la începutul și mai târziu în timpul pandemiei, cu o medie de trei teste per participant.

În timpul primei faze a pandemiei (din martie până în decembrie 2020), personalitatea a fost relativ stabilă, cu un mic declin al neuroticismului în comparație cu perioada pre-pandemică, în condițiile în care COVID-19 chiar „oferea un motiv” pentru sentimentele de anxietate, iar oamenii nu dădeau vina pe propria dispoziție.

Adulții tineri au prezentat cele mai mari schimbări

Declinul neuroticismului a dispărut până în a doua jumătate a pandemiei (2021-2022) și a fost înlocuit de scăderi ale extraversiunii, deschiderii, agreabilității și conștiinciozității în comparație cu personalitatea de dinainte de pandemie. Adulții tineri au prezentat cele mai mari schimbări, în timp ce grupul de adulți mai în vârstă nu a avut schimbări semnificative în trăsături.

Potrivit autorilor, personalitatea tinde să fie mai maleabilă la adulții mai tineri și este posibil ca pandemia să fi avut, de asemenea, un impact mai puternic asupra acestui grup de vârstă.

Pandemia a fost stresantă pentru toată lumea

„Deși pandemia a fost stresantă pentru toată lumea, ea a perturbat sarcinile adulților tineri, cum ar fi școala și tranziția către muncă, precum și faptul de a fi sociabil și de a dezvolta relații”, a declarat Sutin: „Este o speculație, deoarece nu am măsurat motivele acestei schimbări, dar este posibil ca această perturbare să fi avut un impact mai mare asupra adulților mai tineri, deoarece aceste sarcini sunt foarte importante pentru acest grup de vârstă”.

Cercetătorii vor continua să monitorizeze grupurile pentru a vedea dacă schimbările de personalitate sunt temporare sau durabile.

Descoperirile sunt publicate în revista Plos One.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean