1,8 tone de cocaină destinate cumpărătorilor din Europa și Asia, în valoare de 278,5 milioane de dolari, au fost descoperite într-un depozit din Lagos. Cantitatea record era destinată cumpărătorilor din Europa și Asia.
Agenția Națională de Combatere a Drogurilor din Nigeria a precizat că drogurile, găsite duminică în depozitul unui imobil rezidențial, erau destinate cumpărătorilor din Europa și Asia, relatează Reuters.
Au fost arestate 5 persoane despre care agenția spune că sunt membre ale unei rețele internaționale de droguri urmărită din 2018. Printre persoanele reținute se numără patru nigerieni și un cetățean jamaican.
Africa de Vest este un important centru de tranzit pentru cocaina produsă în America Latină și vândută în Europa.
În aprilie, poliția din Coasta de Fildeș a confiscat peste 2 tone de cocaină, în timp ce autoritățile din arhipelagul Capul Verde au confiscat 9,5 tone de cocaină în 2019.
Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate a declarat că, în 2020, confiscările globale de cocaină au atins un nivel record de 1.424 de tone.