„Cameră de tortură” a rușilor, posibil găsită de oficialii ucraineni
Oficialii ucraineni susțin că au descoperit o „cameră de tortură” folosită de trupele rusești în recent eliberata Balaklia din regiunea Harkov.
Ministerul ucrainean al Apărării a postat pe Twitter ceea ce oficialii săi consideră a fi o „cameră de tortură” folosită de trupele rusești pentru a ține prizonieri ucraineni în recent eliberata Balaklia din regiunea Harkov.
Celula are scrijelită pe perete o rugăciune în ucraineană.
Cu aproximativ 8.000 de kilometri pătrați recuceriți până acum, autoritățile au avertizat în repetate rânduri cu privire la ororile pe care trupele rusești le-au lăsat în urmă. După ce au eliberat regiunea Kiev, forțele ucrainene au descoperit o serie de crime de război, inclusiv gropi comune și cadavrele unor civili care prezentau semne de tortură. Ele se așteaptă să găsească același lucru în regiunea Harkov.
O „cameră de tortură” a rușilor ar avea rugăciuni scrijelite înăuntru
Locuitorii din Balaklia au declarat pentru The Guardian că au avut puține interacțiuni cu forțele rusești, care au rămas în mare parte la marginea orașului. Deși au trăit în mijlocul unui vid informațional aproape total – cu semnal telefonic sporadic, fără internet mobil sau wifi și televiziune în cea mai mare parte a perioadei – și au trebuit să se descurce fără utilități de bază și să facă față jafurilor comise de forțele rusești și terorii bombardamentelor, nu au avut parte de scenele de tortură și execuție văzute în alte părți ale țării.
Dar Serhiy Bolvinov, șeful Departamentului de Investigații al Poliției Naționale din regiunea Harkov, a declarat că 40 de persoane au fost reținute în timpul ocupației. Un localnic a declarat pentru BBC că a fost reținut de ruși în secția de poliție din oraș timp de peste 40 de zile și că a fost torturat prin electrocutare. Bărbatul, identificat doar ca Artem, a spus că putea auzi țipete de durere și teroare venind din alte celule.