Iubita din facultate a lui Elon Musk a scos la licitație amintiri cu miliardarul
Fosta iubită a antreprenorului în domeniul tehnologiei Elon Musk scoate la licitație un număr de fotografii și de suveniruri din relația cu miliardarul, scrie CNN.
Jennifer Gwynne, iubita din facultate a lui Elon Musk, vinde amintirile prin intermediul RR Auction, cu sediul în Boston.
Gwynne și Musk au început să se întâlnească în 1994, atunci când amândoi lucrau într-un cămin universitar, potrivit unui comunicat de presă al RR Auction.
La scurt timp după ce a absolvit Universitatea din Pennsylvania, Musk a început un program de doctorat la Stanford, dar a renunțat pentru a-și lansa primul său startup, Zip2.
18 fotografii cu Elon Musk de pe vremea când era student
Licitația va include 18 fotografii cu antreprenorul pe când era student la economie la Universitatea din Pennsylvania, precum și alte câteva amintiri din timpul petrecut împreună de Musk și Gwynne.
Fotografiile îl arată pe miliardar înainte de ascensiunea sa fulminantă spre succes: făcându-și de cap într-o cameră de cămin, ieșind cu colegii săi și îmbrățișându-se cu prietena sa.
Obiectul cel mai valoros ar fi o felicitare semnată de ziua de naștere, urmat de un colier dăruit lui Gwynne de ziua ei.
„La mulți ani, Jennifer (aka, Boo-Boo), cu dragoste, Elon”, scrie pe bilet. Începând de duminică dimineață, cea mai mare ofertă este de aproape 7.000 de dolari. Se așteaptă ca felicitarea să se vândă cu peste 10.000 de dolari, potrivit RR.
Colierul de aur include un smarald din mina de smaralde din Zambia deținută de tatăl lui Musk, Errol, un dezvoltator imobiliar și inginer sud-african bogat.
„Elon mi-a spus că erau de la mina de smaralde a tatălui său din Africa de Sud”
„Atunci când am mers să o vizităm pe mama lui Elon în Toronto în timpul vacanței de Crăciun din 1994, Elon mi-a dăruit atât micul bilet „love, love, love”, cât și colierul”, a declarat Gwynne în comunicatul RR. „Mama lui avea mai multe coliere de acest fel într-o cutie în dormitorul ei, iar Elon mi-a spus că erau de la mina de smaralde a tatălui său din Africa de Sud și a scos unul din cutie. Și pentru că nu îi luasem nimic de Crăciun (și mă simțeam foarte vinovată pentru asta), a spus că vom considera colierul un cadou pentru ziua mea de naștere”.
„Am purtat colierul timp de mai mulți ani, din când în când, dar a stat mai ales în cutia mea de bijuterii în ultimii zece ani (amintindu-mi mereu de Elon, bineînțeles).”
Colierul este însoțit de două fotografii, una cu Musk și Gwynne împreună cu mama lui Musk, modelul Maye Musk, și una cu Musk și Gwynne la un bal de sfârșit de an în 1995.