Casa Monteoru a fost construită în ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Aceasta era una dintre cele mai reprezentative case din Capitală. Imobilul a fost cumpărat de Grigore Constantinescu-Monteoru care s-a ocupat de renovarea acestuia.
Cei care s-au ocupat de proiect au fost arhitecții Ion Mincu și Nicolae Cuțarida. Nicolae Cuțarida a refăcut interioarele în stil eclectic francez, cu plafoane în stuc pictat și cu lambriuri și a amenajat scara monumentală.
Elena Lascăr Catargi, fiica lui Grigore Constantinescu-Monteoru, sub presiune sovietică, a donat casa, iar această decizie a fost anulată de justiție, după anul 2000. Asta după ce s-a constatat că donația s-ar fi realizat sub amenințarea armei.
În 1945, casa a intrat în posesia Asociației Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS), iar în 1948 a fost naționalizată. Din 1952, casa a slujit drept sediu Uniunii Scriitorilor din România. În 1997, Primăria Municipiului București (PMB) a dat imobilul în folosință Uniunii Scriitorilor, pentru o perioadă de 49 de ani.
În aprilie 2010, Tribunalul București a decis ca imobilul să fie restituit în natură de Uniunea Scriitorilor, moștenitoarelor familiei Monteoru, Ioana Angelescu și mamei sale, Nora-Geta Angelescu Monteoru.
Decizia a fost atacată în justiție, la Curtea de Apel București. La data de 1 februarie 2013, Curtea de Apel București a respins recursul ca nefondat, iar decizia avea caracter irevocabil. Consecința a fost că – până la data de 15 aprilie 2013 – Uniunea Scriitorilor avea obligația să elibereze imobilul.
În aprilie 2013, a fost inițiat un apel pentru ca statul român, cel care a fost proprietarul ei de-a lungul anilor, să redevină, legal, proprietar și să o redea circuitului cultural, așa cum a făcut în alte situații similare.