Câte dintre școlile și universitățile ucrainene sunt pregătite să reia cursurile?
41% din școlile ucrainene sunt pregătite să reia cursurile în septembrie, în ciuda războiului, afirmă ministrul educației din Ucraina.
Aproape jumătate din școlile și universitățile din Ucraina sunt pregătite să reia cursurile în septembrie, a declarat ministrul educației Serhiy Shkarlet.
„În prezent, aproximativ 41% din toate instituțiile de învățământ au posibilitatea de a începe educația în format tradițional. Cei mai ridicați indicatori de pregătire pentru procesul educațional în forma față în față sunt în regiunea Lviv – 83%, regiunea Cernăuți – 78%, și orașul Kiev – 68%. Celelalte regiuni continuă să lucreze activ la crearea unor condiții adecvate și sigure în instituțiile de învățământ pentru învățarea offline”, a declarat Shkarlet, potrivit CNN.
Școlile ucrainene vor avea adăposturi
Ministrul educației a mai spus că școlile vor avea adăposturi și că directorii vor vorbi cu părinții despre siguranța pe care o oferă clădirile.
„Este foarte important ca părinții să aibă posibilitatea de a se asigura cu ochii lor că ai lor copii vor fi în siguranță în instituțiile de învățământ. Prin urmare, îi îndemn pe directorii de școli să le ofere părinților posibilitatea de a vedea condițiile în care se află elevii în adăposturi în cazul unui semnal de alarmă aeriană și să fie în comunicare permanentă cu ei. Directorii se pot oferi să organizeze întâlniri cu părinții, care în mod tradițional au loc înainte de începerea noului an școlar, în clădirile de protecție”, a precizat ministrul educației din Ucraina.
Numeroși elevi vor învăța de la distanță sau vor urma cursurile școlilor din țările în care s-au refugiat în ultimele luni din cauza războiului din Ucraina.