Zeci de persoane, găsite pe o insulă nelocuită de la granița Greciei cu Turcia
38 de persoane au fost găsite pe o insulă mică și fără nume din Mediterana. Aceasta se află la granița Greciei cu Turcia, iar migranții au fost duși pe continent, potrivit BBC.
Un grup de 38 de migranți, inclusiv o femeie însărcinată, a fost găsit pe o insulă mică, fără nume, de-a lungul graniței dintre Turcia și Grecia.
Este vorba despre 22 de bărbați, nouă femei și șapte copii care susțin că se află pe insuliță încă de la jumătatea lunii iulie.
Cel puțin un copil a murit pe insula fără nume
Ei au fost găsiți recent și au fost duși în Grecia continentală.
Ministrul pentru Migrație al Greciei a declarat că toți membrii grupului se află într-o „stare foarte bună”, iar femeia însărcinată a fost dusă la spital ca măsură de precauție.
Cu toate acestea, cel puțin un copil a murit pe insuliță, potrivit grupului și agențiilor pentru drepturile omului. Poliția greacă nu a confirmat acest lucru.
Inițial, autoritățile grecești au crezut că persoanele care susțin că vin din Siria se află pe teritoriul Turciei.
„Nimeni nu ne aude. Nimeni nu vrea să ne ajute”
„Nimeni nu ne vrea. Nimeni nu ne aude. Nimeni nu vrea să ne ajute”, a spus una dintre femeile din grup.
Grupurile pentru drepturile omului susțin că mii de persoane care cer azil au fost trimise înapoi înainte de a li se da posibilitatea de a solicita azil. De asemenea, acest lucru a provocat dispute în cadrul UE după ce un oficial de rang înalt a afirmat că Grecia a încălcat drepturile fundamentale europene.
Guvernul grec a negat aceste afirmații și susține că respectă legislația internațională.