Un bărbat din India a câștigat o bătălie în instanță de 22 de ani împotriva căilor ferate. El a dat compania în judecată pentru suma de 25 de cenți, potrivit BBC.
Procesul este legat de un bilet de tren la suprapreț. Tungnath Chaturvedi, un avocat indian, a fost taxat cu 20 de rupii (0,25 dolari) în plus pentru două bilete pe care le-a cumpărat în 1999. Incidentul a avut loc în gara de cantonament Mathura din nordul statului indian Uttar Pradesh.
Săptămâna trecută, o instanță specializată în protecția consumatorilor i-a dat dreptate lui Chaturvedi și a cerut căilor ferate să ramburseze suma cu dobândă.
„Am participat la mai mult de 100 de audieri în legătură cu acest caz. Dar nu poți pune un preț pe energia și timpul pe care le-am pierdut luptând în acest caz”, a declarat Chaturvedi, în vârstă de 66 de ani, pentru BBC.
În India, instanțele de protecție a consumatorilor se ocupă în mod special de plângerile legate de servicii. Totuși, acestea sunt supraîncărcate de cazuri și, uneori, poate dura ani de zile până când cazurile simple sunt rezolvate.
După o luptă îndelungată, instanța a obligat căile ferate să îi plătească o amendă de 15.000 de rupii (188 de dolari). De asemenea, instanța a ordonat căilor ferate să îi restituie cele 20 de rupii cu o dobândă de 12% pe an, din 1999 până în 2022. În plus, instanța a dispus ca, în cazul în care suma nu va fi plătită în termenul specificat de 30 de zile, rata dobânzii să fie revizuită la 15%.
Chaturvedi a declarat că despăgubirea pe care a primit-o nu este satisfăcătoare și nu compensează chinul psihic pe care i l-a provocat acest caz. Familia sa a încercat să-l convingă să renunțe, dar el a continuat.
Avocatul a spus că este convins că cazul său va servi drept sursă de inspirație pentru ceilalți că „nu trebuie să renunțe chiar și atunci când lupta pare grea”.