Povestea lui James Tour, unul dintre cei mai influenți cercetători din lume
Dr. James Tour și-a finalizat doctoratul în domeniul chimiei organice, iar postdoctoratul la Universitatea Stanford. A fost, de asemenea, inclus într-un top 50 al celor mai influente minți din lume în 2014. A fost profesor asociat al Universității Harvard și a efectuat peste 650 publicații în cercetare.
„Fac parte din Academia Națională a Inventatorilor. Sunt membru al Asociației Americane pentru Dezvoltarea Științei. Peste 120 de patente, am înființat șapte sau opt companii… Lucrăm în domenii ce variază de la medicină, la știința materialelor la electronică, calculatoare, aparate medicale. Lucrăm de-a lungul multor domenii. Dar mai mult decât orice, ceea ce semnifică cel mai mult pentru mine este faptul că sunt un evreu, care crede că Iisus este Messia!”, a explicat Tour.
James Tour a crescut la periferia orașului New York și mărturisește faptul că „am crezut că toți oamenii sunt evrei, nici nu știam că există altceva”. „Nu am avut nici un interes special pentru asta, decât atunci când prietenii mei participau la Bar Mitzvahed, Bat Mitzvahed și atunci participam în fiecare săptămână. Nu aveam niciun entuziasm. Îmi aduc aminte că odată am încercat să discut cu un rabin, acesta doar m-a respins. Erau foarte puține explicații pentru mine”, a explicat savantul.
„Îmi amintesc, atunci când am mers la liceu, începusem să mă întâlnesc cu oameni care spuneau că sunt Creștini născuți din nou ceea ce era un termen ciudat. Ce reprezintă născut din nou? Ce vrea să însemne născut din nou?”, a povestit Tour.
O persoană m-a văzut la spălătorie și mi-a spus, „Te superi dacă îți dau o ilustrație a Evangheliei”? Și îmi aduc aminte, am stat acolo, și el a început să deseneze o imagine. Un deal cu un om într-o parte, și a desenat un om mic, iar apoi un alt deal cu Dumnezeu în cealaltă parte, și o mare vale între cele două dealuri pe care a etichetat-o cu „păcat”. M-am uitat la el, și i-am zis, „Eu nu sunt un păcătos! Nu am ucis niciodată pe nimeni, nu am furat niciodată o bancă… Cum aș putea fi un păcătos?” Și m-a pus să citesc un verset din Biblie: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.”
Conflictul cu iudaismul modern
„În Iudaismul modern niciodată nu vorbim despre păcat. Nu îmi amintesc niciodată să fi vorbit despre păcat acasă. Eram nou în liceu. Și nu credeam că cineva ar fi știut! Cumpăram aceste reviste și devenisem dependent de pornografie și dintr-o dată ceva ce este scris în Biblie de cineva care a trăit acum 2.000 de ani mă judeca pentru asta! Și m-am simțit imediat vinovat. Și acum realizasem că eram un păcătos”.
„Cum voi putea să ajung la Dumnezeu? Această descriere în Isaia 53 despre cum El va purta asupra Sa păcatul meu… Lucrurile pe care le-am făcut… Acesta era El! Acesta era omul care a purtat acestea asupra Sa pe cruce. Dumnezeul perfect vine și se oferă pe Sine pentru noi. El este Cel ce se oferă pentru noi. Am început a realiza cât de evreiesc este Noul Testament. Aceasta carte este atât de evreiască! Noul Testament este atât de evreiesc! este vorba numai de oameni evrei!”
„Iar apoi, pe 7 Noiembrie 1977 eram singur în camera mea. Realizez ca Yeshua este acela care a murit pe cruce și am zis, Doamne, sunt un păcătos, te rog iartă-mă, vino în viața mea!. Apoi dintr-o dată cineva era în camera mea. Și mi-am deschis ochii – eram în genunchi am deschis ochii, cine era în camera mea? Acel om, Iisus Hristos a stat în camera mea. Această incredibilă prezență a lui Dumnezeu Iisus era în camera mea! Și nu eram speriat tot ce am făcut a fost să plâng. Prezența era atât de glorioasă pentru ca El se afla în camera mea în acea zi. Și nu am vrut să mă ridic. Si această incredibilă senzație de iertare a început să vină asupra mea. Acela era El. În final m-am ridicat. Nu știam ce să fac. Nu am știut cui să-i spun… Aici este acest copil evreu din New York.”
„Ce urma să zic? Verii mei erau șocați”
„Ce urma să zic? Verii mei erau șocați. Cum poți face asta? Ești evreu!. Atunci când i-am spus mamei mele cum L-am invitat pe Iisus în viața mea, nu a zis multe. Ea plângea. I-a spus și tatălui meu. Nu erau fericiți deloc. Mama mea este un cititor foarte profund și atent. A citit de la Geneza până la Tanah. Întreaga carte. Atunci când a terminat, am întrebat-o Ce crezi? Iar ea a zis Dumnezeu ne-a avertizat de multe ori. Ne-a avertizat!”
„Atunci când fiica mea avea aproape 15 ani, mama mea și tatăl meu au venit în vizită. La un moment dat mama a mers in camera ei pentru mai multe ore. A revenit și a zis, Ce fată tânără aveți! A vorbit cu mine mult timp. Începuse să citească Biblia din nou, Vechiul și Noul Testament. Într-o zi, nu mult după aceea, m-a sunat și, la vârsta de 72 de ani mi-a zis, Jimmy, nu vei crede ce s-a întâmplat! Am întrebat ce s-a întâmplat? A zis, tocmai citeam când dintr-o dată am înțeles modul în care El și-a dat viața! Acum Îl cred. Iisus este Fiul lui Dumnezeu!”
Vă mai recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Tu știi cine a scris Biblia?
Ce a dus la prăbușirea civilizației maya? O nouă descoperire pare, mai degrabă, o avertizare