Reacția lui Volodimir Zelenski după o știre despre starea sa de sănătate
Președintele Volodimir Zelenski a postat joi pe Instagram o înregistrare video din biroul său pentru a-i asigura pe ucraineni că se simte bine, după apariția a ceea ce el a spus că a fost o știre falsă despre starea sa de sănătate publicată de hackeri ruși, scrie Reuters.
Zelenskiy, în vârstă de 44 de ani, a făcut aceste remarci în aceeași zi în care Kremlinul a respins ceea ce a spus că sunt informații false potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin nu se simte bine.
Postarea sa de pe Instagram a apărut după ce o companie media ucraineană a declarat că hackerii au difuzat o știre falsă despre sănătatea lui Zelenski la unul dintre posturile sale de radio, în urma unui atac cibernetic.
„Și cu tot respectul, 44 nu înseamnă aproape 70 de ani”
„Astăzi, Rusia a lansat mai multe știri false conform cărora statul ucrainean nu este controlat de președintele Zelenski, deoarece acesta se află în spital, sau mai degrabă la terapie intensivă din cauza unei probleme grave de sănătate”, a declarat Zelenskiy.
„Așadar, iată-mă aici, în biroul meu, și niciodată nu m-am simțit atât de bine ca acum”, a spus el. „Iar vestea proastă pentru cei care se află în spatele unor astfel de falsuri este că nu sunt singur. Suntem 40 de milioane de ucraineni”.
Într-o aparentă ironie la adresa vârstei lui Putin, el a spus: „Și cu tot respectul pentru bătrânețe, 44 nu înseamnă aproape 70 de ani.”