Principele Nicolae este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

21 07. 2022, 12:24

Principele Nicolae este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 19.00.

Nepotul fostului rege Mihai I al României a vorbit în cadrul podcastului despre retragerea titlului și excluderea din linia de succesiune la tronul României, despre divorțul părinților săi, despre căsătoria cu Alina Maria Binder și amintirile de la Versoix cu bunicul său, regele Mihai I al României și cu bunica sa, Principesa Ana.

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills s-a născut pe 1 aprilie 1985 în Meyrin, Elveția, și a vizitat România în 1992, cu ocazia primei vizite a bunicului său după exilul din 1948. La împlinirea vârstei de 25 de ani (1 aprilie 2010), Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul și apelativul de Alteță Regală, însă printr-un document semnat de rege la 1 august 2015 și intrat în vigoare imediat, i-au fost retrase titlul și calificativul și a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.

Urmărește interviul integral cu Principele Nicolae, sâmbătă, 23 iulie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.