Canicula a topit pista de aterizare la cea mai mare bază Royal Air Force din Marea Britanie
Marea Britanie oprește toate zborurile la cea mai mare bază a Royal Air Force – Brize Norton din Oxfordshire – după ce canicula a topit pista de aterizare.
Royal Air Force a întrerupt toate zborurile pe Brize Norton din Oxfordshire deoarece „pista s-a topit” din cauza caniculei, potrivit unei surse militare citate de Sky News.
Au fost puse în aplicare planuri de urgență pentru a se asigura că nu există niciun impact asupra operațiunilor militare, a declarat o a doua sursă a Royal Air Force.
A doua sursă a confirmat că pista a fost afectată de căldură, dar nu a spus că s-a topit efectiv.
Pistele pot fi considerate nesigure pentru utilizare atunci când asfaltul devine lipicios sub soare.
Cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Marea Britanie
Marea Britanie se pregătea de cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată, cu temperaturi prognozate să atingă pentru prima dată 40C. Câteva trenuri au fost suspendate, iar mai multe școli s-au închis. Călătoriile cu metroul durează mai mult decât de obicei, din cauza restricțiilor.
Guvernul Marii Britanii a declarat alertă de „urgență națională”, deoarece se preconiza că temperaturile de luni și marți vor depăși 38,7C, înregistrate în 2019 în Grădina Botanică a Universității Cambridge.
„Ne așteaptă 48 de ore dificile”, spunea Kit Malthouse, un ministru însărcinat cu coordonarea guvernamentală.