Inundații severe în Australia. Mii de persoane și-au părăsit casele din Sydney
Ploile torențiale au continuat să se reverse asupra coastei de est a Australiei, intensificând pericolul de inundații în Sydney. Mii de locuitori au primit ordin să își părăsească locuințele după ce râurile au depășit cu repeziciune nivelul de pericol.
Aproximativ 50.000 de locuitori din New South Wales, majoritatea din suburbiile vestice ale orașului Sydney, au fost anunțați să se evacueze sau că ar putea primi ordine de evacuare, față de 30.000 luni, au anunțat autoritățile citate de Reuters.
„Acest eveniment este departe de a se fi încheiat, vă rugăm să nu vă lăsați pradă optimismului”, a declarat presei premierul din New South Wales, Dominic Perrottet. „Oriunde v-ați afla, vă rugăm să fiți atenți atunci când conduceți. Există încă riscuri substanțiale pentru inundații rapide„.
Vânt de până la 90 km pe oră
Cea mai recentă furtună – care a adus ploi abundente, în mai multe locuri plouând cantitatea unui an – este posibil să se atenueze în Sydney începând de marți, dar riscul de inundații ar putea rămâne pe parcursul săptămânii, majoritatea bazinelor hidrografice fiind deja aproape de capacitate chiar înainte de ultimul potop.
Vânt de până la 90 km pe oră este, de asemenea, prognozat, alături de ploi abundente, în mai multe locuri afectate de inundații, crescând riscul de cădere a copacilor și a liniilor electrice.
„Le cerem oamenilor din Sydney astăzi să rămână acasă, cu excepția cazului în care este neapărat necesar să iasă din casă”, a declarat ministrul de stat pentru gestionarea situațiilor de urgență, Steph Cooke.
Inundații majore au loc la Windsor, în vestul orașului Sydney, a treia și cea mai gravă inundație din acest an, potrivit biroului meteorologic.
Imaginile de pe rețelele de socializare au arătat drumuri și poduri scufundate, în timp ce echipele de urgență au salvat persoane blocate din vehicule parțial scufundate care au rămas blocate în apele în creștere.