„Tehnologia militară care vede prin ziduri” tocmai a fost creată în Israel
„Tehnologia militară care vede prin ziduri” creată în Israel folosește un sistem de urmărire bazat pe inteligență artificială pentru a distinge țintele aflate în mișcare și pe cele statice din spatele zidurilor groase.
Conceput pentru a fi utilizat de către militari, forțe de ordine și de către cei implicați în ajutorul în caz de dezastre, se spune că dispozitivul Camero Xaver 1000 ar putea produce imagini de înaltă rezoluție ale obiectelor din spatele peretelui pe care este așezat.
Potrivit Camero Tech, tehnologia militară care vede prin ziduri (care necesită puțină pregătire sau deloc pentru utilizare) poate vedea prin orice material, de la gips-carton subțire până la beton armat. Aparatul este capabil să detecteze părți individuale ale corpului și dacă o țintă este un animal, un copil sau un adult; dispozitivul va fi folosit pentru a identifica pozițiile oamenilor dintr-o clădire.
Tehnologia militară care vede prin ziduri folosind unde radio
La fel ca în cazul altor tehnologii militare, se știe foarte puțin despre modul în care funcționează Xaver 1000. Dispozitivul are un ecran de 25,7 centimetri (10,1 inchi), care se așază pe peretele prin care doriți să „vedeți” și o antenă pliabilă care îl înconjoară. Camero declară că folosește sisteme AI pentru a urmări modelele din spatele materialelor și pentru a oferi un aspect al încăperii și al articolelor din interior, dar asta este aproape tot ce se știe în prezent.
Privind mai în detaliu tehnologia Camero, ei afirmă că produsele lor folosesc unde radio pentru a pătrunde prin pereți, o idee care nu este nouă. Cu toate acestea, radarul are o rezoluție extrem de scăzută atunci când trece prin ziduri, deoarece materialele grele distorsionează undele și dispozitivul se străduiește să pună cap la cap puținele informații pe care le captează, scrie IFL Science.
Potrivit Camero, produsele lor par să fi rezolvat această problemă prin creșterea rezoluției până la identificarea mișcărilor fine, permițându-i inteligenței artificiale să facă restul sarcinilor grele.
Nu vom putea vedea imagini realiste prin ziduri prea curând
Compania afirmă că, deși nu poate oferi pachetul complet de vedere cu raze X, cu siguranță este aproape de acest lucru.
„Deși ne apropiem de asta, este destul de puțin probabil să putem ‘vedea prin pereți’ imagini super realiste, așa cum le putem vedea cu ochii, folosind tehnologia radio. Dar putem obține o imagine clară a ceea ce se întâmplă dincolo de zid? Aici, răspunsul este cu siguranță pozitiv”, scrie Camero Tech pe site-ul propriu.
Vă recomandăm să citiți și:
Cum a apărut SpaceX? Elon Musk ar fi creat compania după ce a fost scuipat de un inginer rus
Mașinile autonome cu memorie, mai aproape de realitate. La ce ne ajută?
Câtă încredere mai are lumea în planurile lui Vladimir Putin?
Coreea de Nord ar putea efectua un test nuclear. Țara își întărește armata