„Armata Invincibilă”. Tancurile rusești distruse în războiul din Ucraina, incluse într-o expoziție
Războiul ruso-ucrainean continuă deja de patru luni. Ceea ce armata rusă a presupus că va fi o preluare rapidă s-a transformat într-un conflict de lungă durată, forțele ucrainene manifestând o voință puternică de a rămâne independente. Asta înseamnă că vehiculele și tancurile rusești distruse în conflict au fost numeroase.
Într-o demonstrație a forței militare a Ucrainei și ca un apel reînnoit pentru continuarea ajutorului din partea țărilor membre NATO, guvernul țării a anunțat o expoziție itinerantă din care vor face parte tancurile rusești distruse începând din februarie 2022.
Potrivit rapoartelor venite din Ucraina, un total de 3.588 de vehicule blindate și 1.477 de tancuri au fost pierdute de către partea rusă în ultimele luni, unele fiind expuse în prezent în centrul orașului Kiev.
În timp ce Rusia refuză să-și dezvăluie pierderile, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării al țării, Igor Konașenkov, a dezvăluit într-o declarație televizată că rușii au distrus 3.696 de vehicule militare ucrainene, scrie War History Online.
Tancurile rusești distruse în război vor fi incluse într-o expoziție
Expoziția, numită în mod ironic „Armata Invincibilă”, va fi prezentată pentru prima dată la Varșovia, în Polonia, cu planuri de a călători la Berlin, în Germania; la Paris, în Franța; la Madrid, în Spania; și la Lisabona, în Portugalia.
Cât timp se va afla în Polonia, expoziția va fi organizată în Piața Castelului din Varșovia și va prezenta vehicule militare rusești arse și deteriorate.
„Ne vom asigura că tancurile rusești sunt în Europa doar ca fier vechi”, a spus ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, pentru radiodifuzorul polonez Polsat News.
Care este scopul expoziției?
Pe lângă scopul de a prezenta determinarea și puterea armatei ucrainene, expoziția va evidenția și atrocitățile rușilor care au avut loc în timpul războiului ruso-ucrainean.
„Pe de o parte, arătăm atrocitățile pe care armata rusă le comite în Ucraina. Pe de altă parte, arătăm apărarea eroică a forțelor armate ale Ucrainei și rezultatele acestor lupte”, a declarat Michał Dworczyk, șeful biroului premierului polonez, pentru The Independent.
Data de începere a expoziției itinerante „Armata invincibilă” nu a fost încă anunțată.
Vă recomandăm să citiți și:
„Atletul lui Dumnezeu”, care a contribuit la prăbuşirea comunismului
Coloana Infinitului. O cunoaştem cu toţii, dar puţini ştim acest detaliu despre ea