Toyota recheamă aproape 3.000 de mașini electrice, la mai puțin de 2 luni de la lansare

27 06. 2022, 02:00
Sursa foto: Pixabay

Toyota Motor Corp a anunțat că va rechema în service 2.700 dintre primele sale vehicule electrice (EV) produse în serie pentru piața mondială, din cauza riscului ca roțile să se desprindă.

Cel mai mare producător auto din lume în funcție de vânzări a înaintat ministerului japonez al transporturilor rechemarea în service a SUV-urilor bZ4X. Din cele 2.700 de vehicule, 2.200 au fost destinate Europei, 260 pentru Statele Unite, 10 pentru Canada și 110 pentru Japonia, a precizat compania.

Subaru Corp a anunțat, de asemenea, că recheamă la nivel global aproximativ 2.600 de unități ale modelului Solterra, primul său vehicul complet electric dezvoltat împreună cu Toyota, din același motiv, relatează Reuters.

Șoferii să nu mai folosească vehiculul până când nu va fi reparat

Autoritatea japoneză de reglementare în domeniul siguranței a declarat că virajele bruște și frânarea bruscă ar putea cauza slăbirea unui șurub de butuc, crescând riscul ca o roată să se desprindă de pe vehicul. Instituția a declarat că nu are cunoștință de niciun accident cauzat de acest defect.

Autoritatea de reglementare le-a recomandat șoferilor să nu mai folosească vehiculul până când nu va fi reparat.

Mașinile rechemate în Japonia nu fuseseră încă livrate clienților, deoarece erau destinate testelor și expunerii, au declarat purtătorii de cuvânt ai producătorilor auto.

Un purtător de cuvânt al Toyota a declarat că nu toate modelele au fost supuse rechemării în service, dar a refuzat să spună câte a construit în total.

Rechemarea vine la mai puțin de două luni după lansare

În ceea ce privește Subaru, majoritatea vehiculelor erau destinate dealerilor și niciunul nu a fost livrat clienților din SUA, a declarat un purtător de cuvânt al Subaru.

Rechemarea vine la mai puțin de două luni după ce Toyota, o companie care a intrat relativ târziu pe piața vehiculelor electrice, a lansat SUV-ul electric bZ4X, pe piața internă, deși ca opțiune doar în leasing.

Unitatea Toyota care oferă leasingul, KINTO, a anulat evenimentele promoționale de test-drive planificate în trei orașe japoneze, din motive de siguranță.