Surprize în topul mondial al orașelor care oferă cele mai bune condiții locuitorilor
Topul anual al orașelor care oferă cele mai bune condiții locuitorilor arată că Europa de Vest și Canada sunt regiunile cele mai atrăgătoare de pe glob. Clasamentul din 2022 oferă mai multe surprize în comparație cu topul de anul trecut, potrivit CNN.
Clasamentul anual al celor mai „locuibile” orașe din lume a fost publicat de Economist Intelligence Unit (EIU), iar Indicele global pentru 2022 arată câteva diferențe majore față de anul precedent.
EIU a clasificat 173 de orașe din întreaga lume în funcție de o varietate de factori, inclusiv asistența medicală, rata criminalității, stabilitatea politică, infrastructura și accesul la spații verzi.
În general, Europa a dominat lista, cu șase locuri în primele 11. De altfel podiumul este ocupat de orașe din Austria, Danemarca și Elveția. În plus, Elveția a fost singura țară din Europa care a avut două intrări în top 10.
Europa de Vest și Canada, regiunile cele mai atrăgătoare de pe glob
Totuși, marea câștigătoare pare să fie Canada care are trei orașe între cele mai atrăgătoare comunități din lume.
„Orașele care se aflau spre vârful clasamentului nostru înainte de pandemie și-au revenit datorită stabilității lor, infrastructurii și serviciilor bune, precum și activităților de agrement variate”, au explicat autorii clasamentului.
Câștigătorul de anul trecut, Auckland din Noua Zeelandă, a ieșit din top 10 în 2022, ajungând pe un surprinzător loc 34. Vecina Australia a avut cea mai vizibilă scădere în clasament în acest an, râmânând cu un singur oraș în primele 10.
Deși Europa a avut o evoluție foarte bună în 2022, din top lipsesc două orașe importante, Londra și Paris.
Conflictele armate au determinant plasarea unor orașe la coada clasamentului
Creșterea costului vieții a jucat un rol în ambele metropole, la fel ca și decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, au precizat specialiștii, scrie Mediafax.
Conflictele armate au fost factorul determinant pentru plasarea unor orașe la coada clasamentului. Damasc, Lagos și Tripoli au fost considerate cele mai puțin neatrăgătoare orașe din lume. Orașul Kievul nu a fost analizat în acest an din cauza războiului din Ucraina.
Clasamentul din 2022
1. Viena, Austria
2. Copenhaga, Danemarca
3. Zurich, Elveția
4. Calgary, Canada
5. Vancouver, Canada
6. Geneva, Elveția
7. Frankfurt, Germania
8. Toronto, Canada
9. Amsterdam, Țările de Jos
10. Osaka, Japonia și Melbourne, Australia (egalitate)