Camionul Tesla a fost zărit în „sălbăticia” unei autostrăzi
Camionul Tesla a fost reperat pe o autostradă din California și a fost filmat de un membru al comunității Tesla Owners Silicon Valley (TOSV).
Deși impresionantul camion din videoclipul de pe Twitter nu are atașată o semiremorcă, vehiculul transportă ceea ce par a fi copaci; imaginile oferă indicii despre acest vehicul învăluit de mister care ar putea, dacă totul merge conform planurilor, să remodeleze industria de camioane.
Camionul Tesla, descris pe site-ul companiei drept „cel mai sigur și mai confortabil camion de până acum”, a fost prezentat pentru prima dată de Elon Musk, în 2017, alături de modelul original al „supermașinii” Tesla Roadster.
Este camionul Tesla mai aproape de producția de serie?
La acea vreme, Musk a spus despre capul tractor futurist, dezvăluit în fața unui afiș masiv pe care scria „BAMF PERFORMANCE”, că este de așteptat să apară pe piață în 2019.
Dar nu ar fi prima dată când Elon Musk amână un produs, scrie Futurism, prin urmare camionul nu este încă disponibil în masă. Cu toate acestea, merită remarcat faptul că, deși un camion Tesla încă nu poate fi cumpărat, pot fi făcute rezervări pentru primele vehicule care vor fi produse. Iar acestea nu sunt ieftine.
Promisiunile lui Elon Musk
În prezent, CEO-ul susține că vom vedea mai multe camioane Tesla pe străzi în 2023, fabricate la volum mare, alături de Cybertruck și de un Roadster nou și îmbunătățit. Despre acesta din urmă, Musk spunea (într-un podcast de-ale lui Joe Rogan din 2021) că ar putea plana.
Dacă și când acest camioane vor ajunge pe șosele, ele ar putea face o diferență semnificativă în eforturile de reducere a emisiilor cauzate de combustibilii fosili. Cât despre siguranța promisă de Musk? Alte vehicule Tesla parțial autonome nu au arătat exact „performanță BAMF”, așa că siguranța camionului Tesla este, momentan, discutabilă.
Vă recomandăm să citiți și:
Armata Marii Britanii vrea să instaleze computere cuantice în tancuri
Un film de animație produs de Disney-Pixar a fost interzis în 14 țări
O propunere de rover lunar înfățișează combinația dintre un centaur și un robot
Un om de știință rus se plânge că ISS este contaminată cu agenți patogeni dezgustători