Sir David Attenborough primește încă o distincție de cavaler din partea Reginei Marii Britanii
Sir David Attenborough, în vârstă de 96 de ani, a primit a doua distincție de cavaler pentru serviciile aduse televiziunii și conservării naturii, după ce a fost numit cavaler pentru prima dată în 1985. Și alte figuri celebre vor primi distincții de Ziua Reginei.
Sir David Attenborough a fost numit cavaler pentru prima dată de către Regina Marii Britanii în 1985, iar acum urmează să primească o distincție și mai înaltă, în cadrul unei ceremonii special, de ziua de naștere a Reginei.
Sir David Attenborough va fi numit Cavaler de Mare Cruce al Ordinului Sfântului Mihail și Sfântului Gheorghe – o distincție mai înaltă – în semn de recunoaștere a documentarelor sale despre natură și a campaniilor sale pentru salvarea acesteia.
Este de așteaptat ca însuși Prințul de Wales, el însuși un ecologist convins, să îi acorde această onoare lui Sir David Attenborough, în vârstă de 96 de ani, în cadrul unei ceremonii la Castelul Windsor.
Sir David Attenborough, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace
Îndrăgitul radiodifuzor, care are aceeași vârstă ca și regina, a fost prezentat într-un segment al Platinum Party at the Palace din fața Palatului Buckingham în timpul weekendului Jubileului.
Ducele de Cambridge a evidențiat eforturile „ecologiștilor vizionari” în timpul acestei secțiuni a spectacolului, în cadrul căreia a fost proiectat pe Palatul Buckingham un clip cu Sir David.
Prințul William a vorbit, de asemenea, despre mândria pe care o simte pentru „bunicul și tatăl meu”, respectiv pentru ducele de Edinburgh și pentru prințul Charles, care au susținut natura.
Cea mai recentă onoare vine în contextul în care Sir David a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace, alăturându-se Papei Francisc și Organizației Mondiale a Sănătății pe lista candidaților din acest an.
Gary Lightbody, solistul trupei rock Snow Patrol, va primi, de asemenea, distinția „Ordinul Imperiului Britanic” (OBE) pentru serviciile aduse muzicii și acțiunilor caritabile din Irlanda de Nord.
Șeful spionajului, așteptat să primească titlul de cavaler
Șeful spionajului, Sir Jeremy Fleming, director al GCHQ, este așteptat să primească titlul de cavaler, după ce a fost numit Cavaler Comandor al Ordinului Sfântului Mihail și Sfântului Gheorghe pentru serviciile aduse serviciilor diplomatice, externe și ale Commonwealth-ului.
Profesorul Sir Andrew Pollard, director al Oxford Vaccine Group, va fi numit cavaler pentru serviciile aduse sănătății publice, în special în timpul pandemiei COVID-19, în timp ce actorul Toby Jones își va primi Ordinul OBE pentru servicii aduse teatrului.
Medaliații olimpici și paralimpici cu aur vor fi, de asemenea, distinși, inclusiv căpitanul echipei de curling Eve Muirhead, înotătoarea Hannah Russell, jucătorul de boccia David Smith și ciclistul Jaco van Gass.