O femeie „s-a trezit” la propria înmormântare. „A deschis ochii și a început să transpire”
În urmă cu cinci săptămâni, o femeie din Peru care a trecut printr-un accident cumplit de mașină a fost declarată moartă după ce medicii au confirmat lipsa semnelor vitale.
Rosa Isabel Cespedes Callaca, în vârstă de 36 de ani, a fost declarată moartă pentru prima dată pe data de 25 aprilie, într-o secție de terapie intensivă din Spitalul Regional Lambayeque, Peru. Aceasta suferise un traumatism cerebral sever în urma unei coliziuni cu o altă mașină, indică IFL Science.
În scurt timp, familia acesteia a început să facă pregătirile necesare pentru înmormântare pe 26 aprilie – pentru că, prin raportare la legile locale din Peru, decedatul trebuie să fie înmormântat în termen de trei zile de la producerea tragediei – iar în ziua care a urmat femeia a fost dusă la cimitir într-un sicriu deschis.
„A deschis ochii și a început să transpire”
Cu toate acestea, potrivit relatărilor, în acele momente familia a început să observe unele lucruri care nu se potriveau. „A deschis ochii și a început să transpire”, a declarat Juan Segundo Cajo, administratorul cimitirului El Carmen din Ferrenafe. „În acel moment am intrat în birou și am sunat la poliție”.
Această femeie a fost transferată – încă în sicriu – la spitalul local. Doctorii au confirmat că aceasta avea semne vitale, cu toate că erau abia sesizabile. „Am dus-o la spital, unde a ajuns cu pulsul cinci”, a spus una dintre rudele femeii. Dincolo de orice surpriză, familia decedatei solicită o investigație cu privire la cum s-a putut petrece un asemenea eveniment. Părerea acestora este că femeia se afla într-o stare de comă profundă.
„Cazul acesta reprezintă o investigație în derulare. Directorul spitalului a dat deja declarații, emițând un raport cu privire la cele ce s-au întâmplat”, a declarat managerul regional al sănătății, Alipio Rivas Guevara Rivas Guevara. Există mai multe feluri în care s-ar fi putut ajunge la această situație. Pleoapele sunt renumite pentru că se deschid după moarte – de aceea specialiștii din SUA folosesc adesea lentile de contact speciale pentru a le ține închise. Cadavrele se mișcă, de asemenea, mult mai mult decât v-ați aștepta, în special după decesele traumatice.
O situația ciudată
De asemenea, nu este atât de neobișnuit ca inimile să înceteze să bată pentru perioade lungi de timp în timpul morții sau, de fapt, ca multe procese biologice să continue. Așa cum învățăm acum mai mult decât oricând înainte, „mort” este un fel de termen relativ – și cu siguranță nu este unul pe care îl înțelegem complet.
Nimic nu exemplifică acest lucru mai mult decât o altă posibilă explicație pentru aparenta înviere a lui Callaca: așa-numitele „cadavre ale căror inimi încă bat”. Acest lucru se poate întâmpla atunci când creierul moare, dar organele continuă să funcționeze – un studiu din 1998 a descoperit aproximativ 175 de cazuri în care corpurile au continuat să funcționeze mai bine de o săptămână de la moartea creierului.
Oricare ar fi cauza incidentului, povestea nu are un final fericit. Rapoartele spun că femeia a fost conectată la un aparat respirator de la spitalul local și i s-a monitorizat nivelul de oxigen din sânge, dar, în doar câteva ore, a fost declarată moartă pentru a doua și, din câte se pare până acum, pentru ultima oară.
Vă mai recomandăm și:
Sindromul „cadavrului ambulant”. Afecțiunea care îi face pe cei vii să se simtă morți
Geologul care a electrocutat un cadavru într-un experiment de „readucere la viață”
Imagini inedite cu un ieduț de capră neagră, surprins la alăptat în Parcul Natural Bucegi