Home » D:News » Studiu îngrijorător. Supraconsumul celor mai bogate țări distruge mediul în care trăiesc copiii lumii

Studiu îngrijorător. Supraconsumul celor mai bogate țări distruge mediul în care trăiesc copiii lumii

Studiu îngrijorător. Supraconsumul celor mai bogate țări distruge mediul în care trăiesc copiii lumii
Foto: Shutterstock
Publicat: 28.05.2022

Majoritatea statelor bogate creează un mediu nesănătos, periculos și nociv pentru copiii din întreaga lume, potrivit ultimului raport de bilanț publicat astăzi de Biroul de Cercetare al UNICEF – Innocenti.

Al 17-lea raport de bilanț Innocenti: locuri și spații compară modul în care 39 de țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și ale Uniunii Europene (UE) reușesc să asigure un mediu sănătos copiilor. Raportul prezintă indicatori precum expunerea la poluanți nocivi, inclusiv la aer toxic, pesticide, umezeală și plumb, accesul la lumină, spații verzi și drumuri sigure, dar și modul în care contribuie aceste țări la criza climatică, la consumarea resurselor și la dispersarea deșeurilor electronice.

Potrivit raportului, dacă fiecare persoană din lume ar consuma resurse în ritmul cetățenilor din statele OCDE și UE, ar fi nevoie de echivalentul a 3,3 Terre pentru a face față nivelului de consum. Dacă fiecare persoană din lume ar consuma resurse în ritmul cetățenilor din Canada, Luxemburg și Statele Unite ale Americii, ar fi nevoie de cel puțin cinci Terre.

Spania, Irlanda și Portugalia se află în fruntea clasamentului general, însă niciuna dintre țările membre ale OCDE și UE nu reușește să asigure un mediu sănătos pentru toți copiii din perspectiva tuturor indicatorilor.

Un mediu nesănătos, periculos și nociv pentru copiii din întreaga lume

Unele dintre cele mai bogate țări, inclusiv Australia, Belgia, Canada și Statele Unite ale Americii, au un impact semnificativ și extins asupra mediului înconjurător la nivel mondial – impact măsurat în funcție de emisiile de CO2, de deșeurile electronice și de consumul de resurse pe cap de locuitor – și ocupă poziții codașe în ceea ce privește crearea unui mediu sănătos pentru copii în interiorul granițelor lor. În schimb, cele mai puțin înstărite state membre ale OCDE și UE din America Latină și Europa au un impact mult mai redus la nivel mondial.

„Pe lângă faptul că nu reușesc să creeze un mediu sănătos pentru copii în interiorul granițelor lor, majoritatea țărilor înstărite contribuie și la distrugerea mediului în care trăiesc copiii din alte părți ale lumii”, a afirmat Gunilla Olsson, directorul Biroului de Cercetare al UNICEF – Innocenti. „Vedem uneori țări care asigură un mediu destul de sănătos copiilor de pe teritoriul lor, dar care sunt printre cele mai poluante state, distrugând mediul în care trăiesc copiii din afara granițelor lor”.

Conform raportului, peste 20 de milioane de copii care trăiesc în țările din această categorie au un nivel ridicat de plumb în sânge. Plumbul este una dintre cele mai periculoase substanțe toxice întâlnite în mediu.

Finlanda, Islanda și Norvegia ocupă primele trei poziții în ceea ce privește crearea unui mediu sănătos pentru copiii lor, dar se află printre ultimele țări în clasamentul mondial, cu o rată ridicată a emisiilor, a deșeurilor electronice și a consumului. În Islanda, Letonia, Portugalia și Regatul Unit, unu din cinci copii este expus umezelii și mucegaiului în propria locuință; iar în Cipru, Ungaria și Turcia, peste unu din patru copii se află în această situație.

Copii au un nivel ridicat de plumb în sânge

Mulți copii respiră aer toxic atât în exterior, cât și interiorul casei lor. Mexicul se confruntă cu cea mai mare scădere a numărului de ani de viață sănătoasă din cauza poluării aerului, mai precis 3,7 ani la 1.000 de copii, în timp ce Finlanda și Japonia înregistrează cea mai mică scădere, adică 0,2 ani.

În Belgia, Republica Cehă, Israel, Olanda, Polonia și Elveția, peste unu din 12 copii este expus unui nivel ridicat de poluare cu pesticide. Poluarea cu pesticide a fost asociată cu cancerul, inclusiv cu apariția cazurilor de leucemie la copii, și poate afecta sistemul nervos, sistemul cardiovascular, sistemul digestiv, sistemul reproductiv, sistemul endocrin, sistemul sangvin și sistemul imunitar al copilului.

România se află pe ultima poziție în raportul Innocenti – locul 39 – atât în ceea ce privește dimensiunea „Lumea copilului” (care include indicatori precum poluarea aerului și a apei, intoxicația cu plumb), cât și în privința dimensiunii „Lumea din jurul copilului” (include indicatori precum supraaglomerarea, spațiul verde urban, siguranța rutieră), dar se găsește pe locul 2 la dimensiunea „Lumea în general” (ex: generarea de deșeuri electronice, generarea de CO2 în urma consumului). Acest lucru înseamnă că, deși condițiile de trai ale copiilor au deficiențe, țara este printre cele mai puțin responsabile pentru distrugerea mediului înconjurător în general.

Constatări-cheie privind Romania

– din cauza poluării aerului, aproximativ 2 ani de viață sănătoasă se pierd la 1.000 de copii (valoare ridicată a indicatorului);

– poluarea apei cauzează pierderea a 1.9 ani de viață sănătoasă la 1.000 de copii (valoare ridicată);

– circa 10% dintre copii au un nivel crescut de plumb în sânge (valoare ridicată);

– 29% dintre copii trăiesc în locuințe supraaglomerate (valoare ridicată);

– aproximativ 2,3 ani de viață sănătoasă se pierd la 1.000 de copiii cu vârsta între 0-14 ani, din cauza accidentelor rutiere (valoare ridicată);

– 93% dintre adolescenții de 15 ani au propriul pupitru și un spațiul liniștit de studiu;

– dacă toate țările din lume ar consuma resurse la același nivel cu al României, ar fi necesare 2,1 Terre pentru a acoperi acest consum (valoare relativ scăzută pentru grupul de țări analizate)

– o persoană generează în medie 11,4 kg de deșeuri electronice anual (valoare scăzută);

– doar 61% din tinerii de 15 ani sunt conștienți de schimbările climatice;

– circa 29% dintre tinerii de 15 ani sunt implicați în susținerea măsurilor de protecție a mediului.

O serie de măsuri eficiente

UNICEF consideră că, în vederea protejării și îmbunătățirii mediului în care trăiesc copiii, autoritățile naționale, regionale și locale trebuie să aducă îmbunătățiri imediate mediului în care trăiesc copiii, prin reducerea deșeurilor, a poluării aerului și a poluării apei și prin asigurarea unor locuințe și cartiere de calitate.

Alte măsuri sunt ameliorarea mediului în care trăiesc copiii cei mai vulnerabili, asigurarea unor politici de mediu adaptate la nevoile copiilor, implicarea copiilor ca principalii actori ai viitorului: cu toate că problemele ecologice din prezent îi vor afecta cel mai mult, copiii sunt cel mai puțin în măsură să influențeze cursul evenimentelor. Adulții care iau decizii la orice nivel, de la părinți până la politicieni, trebuie să asculte și să țină cont de părerile copiilor atunci când adoptă politici care afectează în mod disproporționat generațiile viitoare, scrie Mediafax.

Guvernele și companiile ar trebui să adopte în prezent o serie de măsuri eficiente pentru a-și respecta angajamentele pe care și le-au asumat cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050. De asemenea, adaptarea la schimbările climatice ar trebui să se numere printre acțiunile prioritare ale guvernelor și comunității internaționale în diferite sectoare, de la educație până la infrastructură.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă