Soarta Batalionului Azov, după ce soldații s-au predat forțelor ruse (DOCUMENTAR)
This browser does not support the video element.
După aproape trei luni de război, Rusia se laudă cu prima victorie în operațiunea specială din Ucraina: orașul Mariupol, port la Marea Azov. Armata rusă a anunțat că ultimii apărători ucraineni din orașul strategic Mariupol, ascunși săptămâni întregi în uriașul combinat siderurgic Azovstal, s-au predat.
Numărul acestora ar fi de peste 2.400, printre care se numără și membri ai regimentului Azov, unitatea ultranaționalistă pe care Kremlinul o consideră „neo-nazistă”.
Înființat în 2014 ca miliție de extremă dreaptă pentru a lupta contra separatiștilor proruși din Donbas, Regimentul Azov a respins mereu acuzațiile de fascism sau neo-nazism. Kievul a precizat că Regimentul a fost integrat Gărzii Naționale după ce ar fi fost reformat.
Însă soarta soldaţilor care au rezistat eroic mai bine de o lună în tunelurile de la Azovstal este deocamdată incertă. Ar putea fi judecaţi pentru terorism și crime de război, iar în Duma de Stat s-a cerut chiar reintroducerea pedepsei cu moartea.
Pe 26 mai, Curtea Supremă a Rusiei urmează să examineze o cerere de considerare a regimentului drept „organizaţie teroristă”. În declarațiile transmise de presa de stat rusă, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a spus că „blocarea uzinei Azovstal continuă”.
„Naționaliștii se predau în continuare. În acest moment, 1.908 oameni au depus armele”, a mai spus ministrul rus al Apărării.
Comandantul Regimentului Azov, locotenentul colonel Denis Prokopenko, s-a filmat în interiorul combinatului siderurgic Azovstal. Acesta susține că guvernul de la Kiev a dat ordinul de a înceta lupta pentru apărarea Mariupolului.
El susține că cei din conducerea militară au „emis un ordin de a salva viața și sănătatea militarilor din garnizoană și de a înceta apărarea orașului” Mariupol.
„În ciuda luptelor grele, a luptei de apărare în timp ce eram încercuiți și a lipsei de aprovizionare, am continuat să reiterăm cele trei condiții cele mai importante pentru noi. Și anume, civilii, răniții și cei care au fost uciși în luptă. Am reușit să evacuăm civilii, răniții au primit tratamentul medical necesar și am reușit să îi evacuăm pentru a fi schimbați și returnați în teritoriile controlate de Ucraina. În ceea ce privește acei eroi căzuți la datorie, procesul este în curs de desfășurare. Și sper că, în viitorul apropiat, rudele și întreaga Ucraină îi vor putea înmormânta cu onoare”, a mai adăugat acesta.