Big Ben dă din nou ora exactă. În curând vor răsuna din nou clopotele. Transformarea Big Ben, în valoare de 80 de milioane de lire sterline, este aproape finalizată.
Restaurarea de 5 ani a turnului Elizabeth al Parlamentului Britanic a presupus utilizarea unor schele ample, 500 de muncitori și a depășit bugetul cu 51 de milioane de lire sterline.
Cadranele emblematice ale ceasului au fost readuse la culoarea lor originală – albastru prusac – după ce experții au descoperit nuanța sub straturi de vopsea neagră, anunță Sky News.
Luminile din spatele cadranului ceasului au fost alimentate cândva cu gaz, dar acum au fost schimbate cu LED-uri eficiente energetic.
700 de piese au fost înlocuite – toate sculptate la fața locului. Crăpăturile din zid au fost reparate, scurgerile au fost oprite, iar efectele eroziunii și ale ruginii au fost reparate.
De asemenea, interiorul clădirii a fost redecorat, iar un ascensor și o toaletă au fost instalate.
„Este o parte prețioasă a patrimoniului britanic și poate chiar a patrimoniului mondial”, a declarat Matthew Hamlyn, președintele Consiliului de administrație al proiectului Elizabeth Tower.
„De un secol și jumătate sau mai mult, de când sună, a fost un simbol al stabilității. Și cred că a devenit un simbol al democrației parlamentare din Marea Britanie. Le datorăm strămoșilor noștri victorieni care au creat acest loc uimitor să îl readucem în cele mai bune condiții și să îl facem potrivit pentru secolul XXI”.
Lucrările de restaurare la turnul și celebrul său ceas au început în 2017. Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot și patru fețe și al treilea turn cu ceas ca înălțime din lume.
Ceasul a fost pus în funcțiune în ziua de 31 mai 1859.