Mozambic a depistat primul caz de poliomielită din ultimii 30 de ani
Mozambic a declarat un focar de poliomielită după ce virusul a fost detectat la un copil care locuiește în regiunea nord-estică Tete. Este primul caz de poliovirus în această țară în aproape trei decenii, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Este cel de-al doilea caz importat de poliovirus sălbatic în Africa de Sud în acest an, după un focar în Malawi în februarie, descoperit la un copil care a suferit un început de paralizie spre sfârșitul lunii martie, a precizat OMS, conform Reuters.
„Depistarea unui alt caz de poliovirus sălbatic în Africa este foarte îngrijorătoare … Arată cât de periculos este acest virus și cât de repede se poate răspândi”, a declarat Matshidiso Moeti, directorul regional al OMS pentru Africa, într-un comunicat.
Cât de periculos este acest virus și cât de repede se poate răspândi?
Poliomielita invadează sistemul nervos și poate provoca paralizii ireversibile în câteva ore. Nu poate fi vindecată, dar infecția poate fi prevenită prin vaccinare – iar reducerea dramatică a numărului de cazuri la nivel mondial în ultimele decenii s-a datorat campaniilor naționale și regionale intense de imunizare a bebelușilor și copiilor.
OMS sprijină vaccinările pe scară largă care vizează milioane de copii din Africa de Sud pentru a opri răspândirea virusului pe continent, care a fost declarat liber de poliomielita sălbatică indigenă în 2020, după ce a eliminat toate formele de virus sălbatic din Africa.
Secvențierea sugerează că noul caz confirmat este legat de o tulpină care a început să circule în Pakistan în 2019, similară cu cazul raportat în Malawi în acest an, a adăugat OMS, potrivit Mediafax.
În populațiile nevaccinate, virusurile poliomielitei pot reapărea și se pot răspândi rapid.