Preţurile la gaze au explodat în Europa. Temeri legate de fluxul de gaze din Rusia
Preţurile europene la gaze au depăşit recent 100 de euro pe megawatt/oră, din cauza noilor incertitudini legate de fluxul de gaze din Rusia către Europa, scrie FT.
Îngrijorările reflectau impunerea de către Moscova a unor sancţiuni asupra unor companii cheie de gaze naturale al căror control a fost preluat de Berlin şi întreruperea unui gazoduct care traversează Ucraina.
Contractele viitoare legate de TTF, preţul de referinţă european al gazelor cu ridicata, au urcat cu peste 12%, până la 106 euro pe megawatt oră, de la aproximativ 90 de euro pe megawatt oră la începutul săptămânii, în condiţiile în care aprovizionarea cu gaze ruseşti a continentului a fost supusă unei serii de noi ameninţări.
Recent, Kremlinul a impus sancţiuni asupra Gazprom Germania, un set de companii deţinute anterior de Gazprom, compania rusă de gaze de stat, pe care Berlinul le-a preluat luna trecută. Noua legislaţie împiedică entităţile ruseşti să vândă gaze sau să facă tranzacţii cu o serie de companii Gazprom Germania.
A crescut nivelul de incertitudine pentru cumpărătorii şi consumatorii europeni
Astora, una dintre filialele sale, este unul dintre cei mai mari deţinători de depozite subterane de gaze din Germania, iar Wingas, WIEH şi WIEE, care intră, de asemenea, sub incidenţa sancţiunilor Moscovei, sunt distribuitori de gaze în Germania care fac tranzacţii mari cu Gazprom.
Guvernul german nu a prezentat încă impactul pe care sancţiunile l-ar putea avea asupra aprovizionării cu gaze. Andrei Belyi, consultant în domeniul gazelor la Balesene, cu sediul în Estonia, a declarat că statul rus a „crescut nivelul de incertitudine pentru cumpărătorii şi consumatorii europeni”.
Acest lucru s-a întâmplat după ce, cu o zi mai devreme, operatorul ucrainean al gazoductului a oprit fluxul de gaz prin una dintre cele două conducte majore care aduc gazul rusesc în Europa, prin ţară.
Preţurile la electricitate tind să urmeze creşterea preţurilor la gaze
Comercianţii de gaze se concentrează de săptămâni întregi pe un nou mecanism de plată în ruble cerut de Rusia, care a dus la întreruperea accesului la gazul rusesc pentru Polonia şi Bulgaria. Disputa ar putea izbucni din nou mai târziu în luna mai, când mai mulţi cumpărători europeni trebuie să facă plăţi.
Ca urmare a incertitudinii legate de aprovizionarea cu gaz rusesc, preţurile pentru energia electrică din Germania pentru anul viitor au atins joi cel mai ridicat nivel din acest an până în prezent, la 227,75 euro pe megawat oră, potrivit Refinitiv. Preţurile la electricitate tind să urmeze creşterea preţurilor la gaze.