Cât de des ar trebui să-ți hrănești câinele? Iată ce spun specialiștii

08 05. 2022, 13:00

Fiecare câine este diferit și, în funcție de rasă, mărime, vârstă și starea de sănătate, cerințele sale nutriționale pot varia.

Dar cât de des? Un studiu recent a evaluat peste 10.000 de câini oferă unele indicii referitoare la legătură aparentă dintre frecvența mâncării și sănătatea animalelor. Potrivit acestui studiu, câinii adulți care sunt hrăniți o singură dată pe zi obțin un punctaj mai bun la evaluările privind sănătatea, prin comparație cu cei care sunt hrăniți mai des, arată Science Alert.

„Prin raportare la gen, vârstă, rasă și alți factori de confuzie, am descoperit că acei câini care sunt hrăniți o dată pe zi punctau un scor scăzut pe o scară a disfuncțiilor cognitive, dar aveau și șanse mai mici de a dezvolta tulburări gastrointestinale, dentare, ortopedice, urinare, ale ficatului sau pancreasului”, spune unul dintre autorii studiului, Emily Bray de la Universitatea din Arizona.

Cât de des ar trebui să ne hrănim câinii?

Rezultatele sunt culese din datele colectate în cadrul unui studiu mai larg, in derulare și care se numește „Proiectul Îmbătrânirea Câinilor”. Descoperirile privind beneficiile restricționării hrănirii – observate cel mai des în experimentele de laborator care implicau rozătoare, par să se aplice și asupra câinilor. Rezultatele nu sunt surprinzătoare, nici măcar pentru cercetătorii care au efectuat studiul.

„Nu eram deloc încrezători că vom observa vreo diferență în sănătatea câinilor sau în cogniție prin raportare la frecvența cu care mănâncă”, a explicat autorul principal al studiului, Kathleen Jerry de la Universitatea din Washington. „Cred că ne-ar fi plăcut să găsim vreo legătură între frecvența hrănirii și sănătate chiar și într-un singur domeniu. Am fost surprins să observ asocieri in atât de multe domenii”.

Contează sau nu frecvența cu care sunt hrăniți câinii?

În vreme ce o singură masă pe zi era asociată cu rezultate mai bune pentru patrupede in anumite zone, in alte domenii nu era atât de clar. Măsurătorile pentru riscul de boală în direcții referitoare la posibile afecțiuni cardiace, de piele sau neurologice sau la incidenta cancerului nu au prezentat efecte semnificative din punct de vedere statistic.

Dincolo de aceste aspecte, cercetătorii sunt de acord că există o serie de limitări de care au trebuit să țină cont atunci când au efectuat studiul. Toate datele referitoare la hrănire au fost raportate de proprietarii de câini – ceea ce înseamnă că acele date pot fi compromise – iar studiul nu a putut discerne între posibila influență a restricțiilor calorice și frecvența cu care mâncau.

Chiar și așa, în ciuda limitărilor existente, echipa este de părere că studiul este este unul dintre cele mai mari de acest tip și că frecvența hrănirii are unele legături cu starea de sănătate a câinilor. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru rămâne în mare parte necunoscut, iar cercetătorii spun că a fost demonstrată asocierea, nu și cauzalitatea.

De exemplu, pot exista multe motive pentru care câinii cu o sănătate mai precară sunt hrăniți mai des decât ceilalți – cum ar fi hrană suplimentară necesară pentru a putea fi administrată medicamentația.

Până nu se vor cunoaște mai multe despre mecanismele din spatele acestui fenomen nu ar trebui să schimbăm neapărat frecvența cu care hrănim aceste animale în baza unui singur studiu, mai spun cercetătorii.

Vă mai recomandăm și:

De ce nu îi poți rezista câinelui tău? Un studiu dezvăluie știința din spatele „ochilor de cățeluș”

Dispozitiv de hrănire a animalelor de la distanţă, realizat de studenţii clujeni

Sute de rămășițe de animale, găsite în depozitele rituale de la ospețele antice ale mayașilor

Fericirea este o salată. Legătura puternică dintre mâncare și modul în care ne simțim