Finlanda a reziliat contractul pentru livrarea unei centrale nucleare rusești
Consorțiul finlandez Fennovoima a reziliat contractul cu Rosatom, furnizorul de stat rus de energie nucleară, pentru livrarea unei centrale nucleare planificate în Finlanda, a anunțat compania.
Centrala planificată de la Hanhikivi a fost comandată de Fennovoima, un consorțiu finlandezo-rus, în care părțile interesate finlandeze, printre care Outokumpu, Fortum și SSAB, dețin două treimi, iar filiala RAOS Voima a Rosatom deține restul.
Viitorul centralei nucleare a fost neclar de când atacul Rusiei asupra Ucrainei a forțat guvernul finlandez să regândească proiectul; a cărui autorizație finală de construcție urma să fie acordată până la sfârșitul anului 2022.
Ministrul afacerilor economice, Mika Lintilä, a declarat în repetate rânduri că acum ar fi „absolut imposibil” ca guvernul să acorde autorizația, potrivit The Guardian.
„Ar fi fost practic imposibil să continuăm proiectul”
Cu toate acestea, unitatea finlandeză a Rosatom, RAOS Project, care se ocupă de construcție, a insistat să continue. Luni, în urma anunțului Fennovoima, Lintila a scris pe Twitter: „Decizia Fennovoima este clară. Există motive să fim mulțumiți de decizia proprietarilor. Ar fi fost practic imposibil să continuăm proiectul”.
Fennovoima a declarat că rezilierea s-a datorat întârzierilor semnificative și incapacității RAOS de a livra proiectul.
În ultimii ani, întârzierile semnificative ale furnizorului au continuat și s-au accentuat. Războiul din Ucraina a agravat riscurile proiectului, pe care RAOS Project nu a putut să le prevină.