Șarlatan, calul Jandarmeriei Române, îşi caută stăpân. Are 18 ani și a participat la zeci de misiuni
Jandarmeria Română anunță că îi caută un stăpân lui Șarlatan, un cal de 18 ani care a făcut parte din Detașamentul de Cavalerie, dar căruia vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică.
Potrivit Jandarmeriei Române, Șarlatan are aproape 18 ani, face parte din rasa Cal de Sport Românesc și are un temperament vioi și este bine supus dresajului, fiind o rasă adaptată echitației.
Acesta a participat la misiuni dintre cele mai dificile, dar și la competiții naționale de obstacole organizate de Federația Ecvestră Română, la unele dintre ele reușind să se claseze chiar pe podium. Ani la rând a făcut parte din Detașamentul de Cavalerie care a defilat pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională a României.
Șarlatan a participat la misiuni dificile, dar și la competiții naționale
„Acum prietenul nostru necuvântător are nevoie de noi prieteni. Deși nu și-a pierdut suplețea și nici cadența, vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică. Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie”, arată jandarmii
„Am uitat să vă spunem un detaliu important: răspunde la numele de Șarlatan. Ați zâmbit, nu-i așa? Știe să profite de neatenția stăpânului și să fure din buzunar morcovii pregătiți tot pentru el. Dar un lucru e sigur: nu a înșelat niciodată afecțiunea și încrederea pe care am reușit să ni le dăruim reciproc în cei 18 ani de prietenie”, au adăugat aceștia pe pagina de Facebook a instituției, unde au postat și imagini cu Șarlatan, scrie Mediafax.