Turcia este pregătită să ridice toate măsurile COVID-19, afirmă Erdogan. Purtarea măștilor nu va mai fi obligatorie în interior, cu excepția transportului public și a spitalelor.
Președintele Tayyip Erdogan a declarat că Turcia este pregătită să ridice toate măsurile împotriva coronavirusului, adăugând că purtarea măștilor nu va mai fi obligatorie în interior.
Erdogan a spus că măștile vor fi în continuare obligatorii în transportul public și în instituțiile medicale până când numărul zilnic de cazuri noi va scădea sub 1.000, transmite Reuters.
Turcia a ridicat anterior obligativitatea purtării măștilor în aer liber și în zonele interioare cu o bună ventilație.
Cazurile zilnice de COVID-19 în Turcia au scăzut la sub 3.000 în ultimele zile, de la aproximativ 15.000 la sfârșitul lunii martie.
Testele au scăzut mai mult de jumătate în aceeași perioadă, ajungând la aproximativ 130.000 zilnic.