Care sunt obiectivele Rusiei în „faza a doua” a războiului din Ucraina?
Controlul asupra Donbas, crearea unui coridor terestru către Crimeea, blocarea accesului Ucrainei la Marea Neagră, controlul asupra sudului Ucrainei și crearea unei ieșiri spre Transnistria – acestea par să fie obiectivele asumate ale Rusiei în faza a doua a războiului din Ucraina.
Ministerul rus al Apărării a publicat un set care cuprinde patru obiective pentru faza a doua a invaziei sale în Ucraina sau „operațiunea militară specială”, așa cum o numește Kremlinul.
„Controlul asupra Donbasului, crearea unui coridor terestru către Crimeea, blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră, controlul asupra sudului Ucrainei și crearea unei ieșiri spre Transnistria”, scriu jurnaliștii de la Sky News.
Analiștii au suspectat de mult timp că acestea ar fi obiectivele evidente, iar o posibilă fază a treia ar implica apoi o nouă încercare asupra capitalei Kiev.
Care este planul final al lui Vladimir Putin?
Oficialii occidentali rămân ferm convinși că obiectivul inițial al lui Putin de a răsturna guvernul ucrainean, prin forță dacă este necesar, rămâne planul final.
Este interesant și surprinzător faptul că acum Kremlinul se simte în mod clar suficient de „îndrăzneț” pentru a-și publica intențiile în mod deschis și că a dispărut absurdul „nu avem nicio intenție de a invada Ucraina” de la începutul lunii februarie.
Acum este în alb și negru: „luați estul îndepărtat, înconjurați orașele de la Marea Neagră, împingeți spre vest”.
„Întrebarea acum de acum ar putea fi: Moldova este următoarea?”, scriu cei de la Sky News.
Transnistria este un teritoriu separatist din Moldova, se învecinează cu Ucraina și cuprinde aproximativ 12% din teritoriul moldovenesc. Transnistria este aliniată Rusiei, steagul său poartă încă cu mândrie secera și ciocanul și găzduiește un regiment de soldați ruși.
Succesul Ucrainei în Donbas este esențial
Moldova este neutră din punct de vedere constituțional, nu are o armată funcțională și nu beneficiază de protecția statutului de membru al UE sau al NATO, așadar, vulnerabilitatea este evidentă.
Dar ceea ce intenționează Putin să facă și ceea ce este capabil să facă sunt două lucruri diferite. Prima fază a acestui război a fost un dezastru total pentru Rusia și a dus la o retragere umilitoare. Faza a doua este condusă de o armată rusă regrupată și reînarmată în est. Sub conducerea unui nou comandant, este posibil ca acum să fie o forță de luptă mult mai bună.
Înarmarea armatei Ucrainei este în plină desfășurare și deja americanii au „injectat” 800 de milioane de dolari în ultimele două săptămâni.
Succesul Ucrainei în Donbas este esențial. Dar și luptele din jurul orașelor portuare ocupate din sud sunt acerbe, în timp ce Rusia încearcă să construiască acel pod terestru către Transnistria. Dacă Rusia reușește în sud și unește punctele de legătură cu Transnistria, atunci apare o amenințare clară și directă pentru Moldova.