Ciute surprinse în Parcul Național Munții Rodnei. Imaginile publicate de Romsilva
Imagini cu ciute, surprinse de pe una dintre camerele de monitorizare a faunei amplasată în Parcul Național Munții Rodnei, au fost publicate de Romsilva.
„Ciuta este femela cerbului și are habitatul în zone montane sau deluroase cu păduri întinse, care asigură condițiile de liniște, adăpost și hrană”, au transmis reprezentanții agenției.
„Începând cu toamna, când are loc împerecherea, până când fată, ciutele trăiesc în cârduri, conduse de regulă, de ciuta cea mai bătrână. În cârdurile de ciute sunt amestecați, întotdeauna, viței și chiar cerbi din al doilea an”, au adăugat reprezentanții Romsilva, într-o postare pe o rețea de socializare online.
Ce animale trăiesc în Parcul Național Munții Rodnei?
Parcul National Munții Rodnei, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este al doilea parc național din țară ca suprafață, cu peste 47.000 de hectare, fiind situat în partea de nord a țării, în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Parcul Național Munții Rodnei cuprinde o parte a Munților Rodnei și are o faună bogată, între care regăsim capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte sau acvila de munte.