Garry Kasparov, multiplu campion mondial, va fi prezent la Bucureşti, pe 4 mai, pentru a deschide prima etapă a circuitului internațional Grand Chess Tour 2022, unul dintre cele mai importante turnee de șah la nivel mondial, la care participă 10 dintre cei mai mari şahişti ai lumii.
Superbet Chess Classic România este prima din cele cinci etape ale circuitului Grand Chess Tour 2022 (din Europa și din SUA) și se va desfășura la București, în perioada 4-15 mai. Turneul, fondat de Garry Kasparov în urmă cu 14 ani, reunește anual cei mai buni jucători de şah din lume. În etapa de la București vor participa zece mari maeștri (GM), desemnați dintre cei mai buni jucători de șah din lume, dar și cel mai bun șahist al României, Bogdan-Daniel Deac (locul 59 mondial), care a primit un wildcard pentru această competiție.
Multiplul campion mondial, considerat a fi cel mai mare șahist al tuturor timpurilor, Garry Kasparov sosește la București, în data de 4 mai, pentru a participa la ceremonia de deschidere a primei etape a turneului GCT.
“Pentru a treia oară, 10 dintre cei mai buni jucători de șah ai planetei se confruntă, la București, într-o competiție de talie globală, fapt care ne bucură. Prezența marelui maestru Garry Kasparov în țara noastră, în deschiderea circuitului Grand Chess Tour, ne onorează și reprezintă o ocazie extraordinară de a încuraja tinerii să descopere tainele acestui sport al minții”, consideră președinta Fundației Superbet, Augusta Dragic.
Competiția de șah se va desfășura la Hotel Sheraton din București, în perioada 5-14 mai.
Etapa de la București va fi de şah clasic, în care cei zece șahiști vor juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile acestei etape se ridică la suma de 350.000 de dolari. Premiile întregului circuit ajung la suma de 1,4 milioane de dolari.
Federația Română de Șah este co-organizator și partener al competiției de la București, împreună cu Fundația Superbet. În prezent, România se situează pe locul 27 din 186 de țări, la nivel mondial, în clasamentul FIDE.
Din 2019, Grand Chess Tour este prezent în România prin intermediul Fundaţiei Superbet. Totodată, începând cu ediția din acest an, Fundaţia Superbet devine partener strategic global în organizarea Grand Chess Tour, prin organizarea a trei etape ale circuitului (Bucureşti, Varşovia şi Zagreb).