Armata rusă susține că a distrus un centru de antrenament militar de la malul Mării Negre

07 04. 2022, 01:00
Sursa foto: Profimedia

Armata rusă anunță că a efectuat lovituri cu rachete cu rază lungă de acțiune, lansate de pe mare, asupra a ceea ce a descris ca fiind un centru de antrenament pentru forțele ucrainene de operațiuni speciale din sudul Ucrainei.

Potrivit rușilor, atacul a vizat o bază din orașul Oceac. Baza este folosită de voluntarii străini care luptă alături de ucraineni, susține partea rusă, potrivit CNN.

Forțele rusești au lansat din aer rachete de precizie

„Arme de mare precizie cu rază lungă de acțiune lansate de pe mare în apropierea orașului Oceac au distrus un centru de antrenament pentru forțele ucrainene de operațiuni speciale, care era folosit, printre altele, pentru a găzdui mercenari străini”, a declarat generalul-maior Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, potrivit Mediafax.

Konashenkov a adăugat că forțele rusești au lansat din aer rachete de precizie care au vizat instalații de depozitare a combustibilului de la Kremenets, Cherkasy, Zaporizhzhia și Novomoskovsk. Jurnaliștii nu au putut verifica afirmațiile generalului rus.