Vladimir Putin ar face orice ca să își protejeze viața privată. Cu toate că liderul de la Kremlin nu s-a ascuns să publice fotografii cu el din diferite vacanțe, în care practică diferite sporturi sau din timpul altor activități, de multe ori a fost întrebat despre fosta soție, fiicele lui sau despre presupusele amante, însă acesta nu a dat niciodată informații despre aceste subiecte.
Biografia oficială arată că Vladimir Putin s-a căsătorit în 1983, la vârsta de 30 de ani, cu Liudmila Șkrebneva și împreună au două fete legitime: Maria și Ecaterina. Maria, fiica cea mare, s-a născut pe 28 aprilie 1985, la Leningrad, actualul Sankt Petersburg. Ecaterina, fiica cea mică, s-a născut un an mai târziu, pe 31 august în orașul Dresda din Germania.
Liudmila Putina a lucrat ca stewardesă pentru Aeroflot. I-a fost alături lui Vladimir atât în ultima parte a perioadei în care acesta a lucrat pentru KGB, au locuit o perioadă în Germania și apoi s-au întors în Rusia. Ea l-a susținut pe Putin în perioada de ascensiune, de la consilier al primarului din Sankt Petersburg, șef al FSB, premier și pe parcursul mandatelor de președinte.
După ce în mai multe rânduri s-a scris despre infidelitățile lui Vladimir, soții Putin și-au anunțat public divorțul pe 6 iunie, pe scările Teatrului din Palatul de la Kremlin, în fața camerelor de filmat. Un an mai târziu, cei doi nu mai erau oficial un cuplu. Liudmila și-a refăcut viața și s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr.
Liderul de la Kremlin și-a continuat relațiile amoroase și după acest episod. Presa mondială a scris chiar că Putin ar fi fost îndrăgostit de altcineva. Iar pasiunea pentru femei frumoase pare să se fi transformat într-o listă fără sfârșit.
Alina Kabaeva este una dintre cele mai laureate sportive din istoria gimnasticii ritmice, cu două medalii olimpice, 14 la campionatele mondiale și 21 la europene. Ea a fost descrisă ca fiind cea mai flexibilă femeie din Rusia.